Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu parlamentarii neafiliați în cadrul consultărilor demarate cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de premier.
Parlamentarii neafiliați sunt ultimii la discuțiile de la Cotroceni.
Anterior, președintele a discutat cu reprezentanții PSD, AUR, PNL, USR, UDMR, ai Grupului parlamentar al minorităților naționale, ai Partidului S.O.S. România, ai POT, ai Grupului parlamentar Uniți pentru România și ai Grupului parlamentar PACE - Întâi România.
Noile consultări au loc în contextul în care, săptămâna trecută, liberalul Siegfried Mureșan, al treilea premier desemnat în ultimele cinci luni, nu a trecut de votul de învestitură al Parlamentului. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)










