Președintele Nicușor Dan a afirmat miercuri seara că atât indexarea pensiilor, cât și salarizarea personalului bugetar 'preocupă în mod legitim toate partidele politice', doar că trebuie găsit un echilibru cu anvelopa totală a bugetului de stat pe anul viitor.
'Și pensii, și salarizarea personalului public preocupă și vă spun asta pentru că am asistat la mai multe discuții, preocupă în mod legitim toate partidele. Numai că, în egală măsură, trebuie un echilibru cu anvelopa totală a bugetului și toți sunt conștienți de asta. Deci, în momentul în care o să avem proiectul de buget, o să vedem și posibilitatea de a majora pensii și salarii la stat', a declarat șeful statului, la finalul vizitei oficiale efectuate la Praga, într-o conferință de presă pentru jurnaliștii români.
El a fost întrebat ce se întâmplă cu rectificarea bugetară, în lipsa unui guvern cu puteri depline și care ar fi soluția.
'Ideal ar fi să nu fim aici. S-a găsit o soluție care ne-a dus de la 1 octombrie la 1 noiembrie, asta din discuțiile cu Guvernul, care ne-a dus de la 1 octombrie la 1 noiembrie cu Fondul de rezervă, cu 10%, dar nu e normal, adică ar trebui să terminăm cât mai repede, să avem guvern cu puteri depline să dea rectificarea și - foarte important din nou în relația cu organismele financiare - să întocmească proiectul de buget, astfel încât să avem buget la sfârșitul anului și în sfârșit să reușim să fructificăm în termeni de rate ale dobânzilor situația financiară care este mult mai bună decât anul trecut. Deci nu e un motiv de panică pe termen foarte scurt, însă e o chestiune de săptămâni până când noi trebuie să rezolvăm problema asta', a punctat președintele. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Preda)










