Comisiile reunite de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților au dat aviz negativ, luni, pentru Sebastian Burduja, propus pentru funcția de ministru al Energiei.

Membrii Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, ai Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, precum și cei ai Comisiei economice, industrii și servicii, turism și antreprenoriat și ai Comisiei pentru energie, infrastructura energetică și resurse minerale de la Senat au acordat 24 de voturi pentru, 34 împotrivă și au fost înregistrate 5 abțineri.

După ce în cadrul audierii, Sebastian Burduja a prezentat, pe scurt, câteva dintre realizările din primul său mandat de ministru, precizând, totodată, că prioritatea imediată a Ministerului Energiei este de a pregăti sosirea sezonului rece, imediat după vot, acesta a declarat că parlamentarii nu au înțeles necesitatea 'de a scoate energia și securitatea energetică a țării de sub lupta politică partizană'.

'Nu toți au înțeles asta și asta s-a văzut și la vot, dar cred că cel mai important examen de azi n-a fost în fața comisiei ci prin ceea ce am spus în fața românilor. De aceea, am început, fiind și primul ministru audiat și vreau să-mi prezint scuzele față de români, pentru că în toate aceste luni de zile nu am reușit cu toții, indiferent de partid, să găsim o soluție pentru a le face viața mai bună. Ei s-au săturat de aceste certuri pe scaune. E adevărat că nu Partidul Național Liberal și-a dărâmat propriul guvern. Alții au făcut-o, dar finalmente, răspunderea este comună pentru toate forțele politice', a spus Burduja.

Întrebat dacă are în vedere scăderea accizei temporare la benzină, ca și la motorină, Burduja a explicat faptul că situația trebuie analizată în funcție de evoluțiile internaționale pe piața energiei.

'Orice guvern va veni, având în vedere evoluțiile internaționale, va sta la masă și va găsi soluții pentru români, mai ales soluții țintite cum sunt cele pentru fermieri, pentru transportatori și atunci poate trebuie optimizate în contexul noilor evoluții. Avem acciza dinamică, care totuși a temperat creșterile de preț, chiar dacă pentru mulți români prețurile actuale sunt împovărătoare și la fel și pentru mediul de afaceri', a răspuns Burduja.

Cât privește plafonarea prețului gazelor naturale la consumatorii casnici, Burduja a precizat că acesta nu este plafonat.

'În prezent, prețul gazului nu este plafonat. Este setat după o formulă în care teoretic rămâne în anumite marje, dar să știți că nu există furnizori de gaz care pot cumpăra doar la 110 lei gazul pentru că există volume de echilibrare, există tranzacții de pe o zi pe alta ș.a.m.d. Trebuie urmărită evoluția în următoarele luni. Vorbim de luna martie a anului viitor, de conflictul din Orientul Mijlociu, de aceste tensiuni care au dus la explozii de preț', a explicat acesta.

Întrebat dacă în precedentul său mandat de ministru al Energiei a primit presiuni din partea administrației americane pentru ca România să facă anumite achiziții, Burduja a răspuns negativ.

'Niciodată în mandatul meu nu am avut nici cea mai mică presiune pentru a face achiziții de gaz din SUA sau din alte state. Și aici sunt două aspecte care merită lămurite. Una este coridorul vertical, care înseamnă o rută alternativă la gazul rusesc și nu neapărat pentru România, pentru că țara noastră este în situația ultra-favorabilă de a fi azi cel mai mare producător de gaz din UE și de a-și dubla producția anul viitor. Deci, noi vom avea mult mai mult gaz pe conductă și e foarte greu pentru gazul natural lichefiat să concureze cu gazul care îți vine pe conductă. E un proiect pe care chiar România, Transgaz, domnul Sterian, l-au inițiat de cel puțin zece ani. Este normal să susținem ideea de coridor vertical, fără ca asta să însemne obligația României de a cumpăra gaz, ci doar oportunitatea României de a fi țară de tranzit și hub energetic european', a adăugat Burduja.

În context, el a arătat că 'nicio companie de stat, să spunem Romgaz, nu va lua decizia să cumpere un gaz mai scump decât ceea ce are deja România'.

'Nimeni nu-și va asuma o asemenea decizie. Nu se poate asuma. Dacă vorbim poate de un contract pe termen foarte lung, cu începere după ce nu mai avem gaz în Neptun Deep, asta înseamnă peste vreo zece, 12 ani. În fine, se poate discuta', a mai spus Burduja. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)

Citeşte şi:

LIVE UPDATE Au început audierile în comisiile parlamentare ale miniștrilor propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan