Ministrul propus pentru portofoliul Apărării Naționale, Radu Miruță, a primit aviz negativ, luni, în Comisiile parlamentare reunite de apărare națională.

S-au înregistrat 17 voturi 'pentru', 21 'contra'.

La ședință nu au participat reprezentanții AUR.

'Programul de guvernare tratează în mod prioritar apărarea raportat la contextul pe care îl avem', a declarat Miruță, menționând că acesta este 'ușor actualizat'.

'În 2026 a fost demarat cel mai ambițios program de înzestrare a Armatei. În bugetul pe 2026, 40% este alocat programelor de înzestrare și includ condiția obligatorie de localizare în România. La MApN derulăm 69 de programe de achiziții, începute din 2017, din care 23 au fost muncite și încheiate în 2026', a precizat ministrul propus.

Potrivit lui Miruță, există o preocupare de înzestrare accelerată a Armatei.

El a arătat că în MApN sunt o serie de deficiențe, unele cu caracter recurent, altele organizaționale, menționând, între acestea, deficitul de personal militar, un grad de încadrare destul de mic.

Miruță a menționat că în acest an a început cel mai amplu program de recrutare, apreciind că, dacă acest program se va derula în totalitate, 10.000 de tineri vor intra în Armată.

O altă deficiență semnalată este lipsa de atractivitate în rândul militarilor români pentru posturile la nivel UE și NATO. 'Pierdem cu toții dacă, la nivel NATO și UE, militarii români nu sunt prezenți', a mai arătat acesta.

Ministrul propus a vorbit și despre 'inechitatea' neactualizării soldei de grad și necesitatea de a fi corectată.

Miruță a subliniat și existența unor întârzieri în zona de înzestrare a Armatei, arătând că în unele cazuri contractele au fost renegociate pentru a primi 'ceva în plus', pentru aceste întârzieri.

Răspunzând unor întrebări, Radu Miruță a spus că modificările privind vârsta de pensionare a militarilor nu mai sunt pe 'masă' și că a fost un proiect privind acordarea unor stimulări financiare celor care doresc să rămână în activitate după vârsta de pensionare.

A adăugat că ministerul, sub conducerea sa, a avut o abordare de corectare a inechității pensiilor militarilor în rezervă.

După avizul negativ al comisiilor, Radu Miruță a afirmat că nevoile Armatei sunt aceleași, indiferent de ministru.

'Am pornit un program istoric de modernizare și de înzestrare a Armatei Române în doar câteva luni și este ceea ce Armata Română are mare nevoie. (...) Indiferent de cine va fi ministru, sunt niște probleme care apasă în Armata Română, cu o politică de resurse umană care nu este actualizată la ce se întâmplă în anul 2026 și pentru care am început să facem schimbări', a mai declarat Miruță.

Luni au început audierile în comisiile parlamentare de specialitate a miniștrilor propuși în Guvernul Mureșan. Audierile vor continua și marți, iar miercuri va fi votul de învestitură a Cabinetului, în plenul Parlamentului. AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Citeşte şi:

LIVE UPDATE Au început audierile în comisiile parlamentare ale miniștrilor propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan