Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a anunțat miercuri că este sprijinit în acest moment, în mod oficial, de PNL, USR și UDMR, menționând că va avea întâlniri în următoarele ore cu grupul minorităților naționale și cu președintele PSD, Sorin Grindeanu.
''Candidatura mea pentru poziția de prim-ministru este în momentul de față susținută, în mod oficial, de trei partide - de PNL, USR și de UDMR. (...) Am început dialogul cu cele trei partide care susțin nominalizarea mea, am convenit împreună cu colegii din PNL, USR și UDMR să începem munca la programul de guvernare și să ne coordonăm la fiecare pas. Pe parcursul acestei săptămâni, am lucrat împreună cu experții din cele trei partide la programul de guvernare și am lucrat cu conducerile celor trei partide la viitorii pași în cadrul procedurii de până la învestirea Guvernului. Ieri și astăzi m-am aflat în grupurile parlamentare ale PNL, USR și ale UDMR, toate cele trei grupuri parlamentare au confirmat sprijinul pentru nominalizarea mea'', a declarat Mureșan, într-o conferință de presă, la Senat.
El a precizat că miercuri va avea o întâlnire cu grupul minorităților naționale și se află ''în dialog'' cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, cu obiectivul de a discuta despre programul de guvernare pe care îl propune și de a vedea așteptările social-democraților.
''Ne vom întâlni cu siguranță în următoarele ore. Menționez foarte clar că singurul dialog pe care îl voi avea cu PSD este dialogul oficial cu președintele partidului și cu conducerea PSD, nu voi căuta să am dialog individual cu alți membri cu scopul de a rupe voturi din PSD, fiindcă ce ție nu îți place, altuia nu îi face. Nici nouă, Partidului Național Liberal, nu ne-a plăcut când alți actori politici au încercat să ne divizeze, au purtat dialog în cadrul partidului în contra voinței partidului'', a spus Mureșan.
El a adăugat că va trata PSD ''în mod instituțional și corect'': ''Domnul Grindeanu și cu mine vom discuta ca doi parlamentari ce suntem''.
''PSD va avea de ales: susține un Guvern pro-european, cu o agenda bună, de modernizare și reformare a României, sau colaborează cu partidele antieuropeane, populiste, extremiste din Parlamentul României. Va fi un moment al adevărului. Dorința mea este să avem un dialog civilizat și să găsim o cale spre colaborare'', a afirmat el.
Mureșan a precizat că, după finalizarea programului de guvernare și a echipei de miniștri, va solicita președintelui Nicușor Dan o discuție pentru a-i prezenta programul de guvernare.
''Președintele României și cu mine, așa cum vă anunțasem și cum și domnia sa a confirmat, am convenit să ne întâlnim la întoarcerea în țară a domniei sale și mă bucur să avem acest dialog'', a mai spus Siegfried Mureșan.
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, s-a întâlnit marți cu grupurile parlamentare ale PNL și USR, iar miercuri dimineață cu parlamentarii UDMR. AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Siegfried Mureșan: Guvernul pe care îl propun va avea trei vicepremieri din partea PNL, USR și UDMR










