Primarul municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma, a declarat că promisiunile președintelui Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, în legătură cu indexarea pensiilor și a salariilor nu au nicio acoperire, în situația în care nu există surse de finanțare care ar trebui să susțină creșterile anunțate.
Potrivit social-democratului buzoian, în prezent este nevoie de o reformă administrativ-teritorială și de sprijinirea economiei reale.
'Domnul Grindeanu spune niște prostii, spune că va indexa cu inflația salariile din zona bugetară și pensiile, asta înseamnă pentru anul viitor vreo 27 de miliarde de lei, peste 5 miliarde de euro. De unde iei acești bani? Pentru că dumnealui nu ne spune suma. În condițiile în care acești bani ar trebui împrumutați, cine te împrumută? Promisiuni populiste, probabil sunt făcute și în contextul în care ar fi alegeri anticipate, hai să alegem PSD-ul că ne mărește salariul și pensia. Dacă țara nu livrează bani, ce trebuie făcut? Trebuie făcute aceste economii, ca acești bani economisiți să fie investiți în economia reală, nu investiți în salarii, în zona bugetară. Reforma administrativ-teritorială, care spune dumnealui că nu o face cu reduceri de posturi. Cum o face? Sau aia este reformă dacă nu reduci posturile? Aceste promisiuni n-au nicio acoperire. Sunt doar chestii populiste pe care, din păcate, partidul meu le-a făcut și până acum, le-a pus în aplicare și am ajuns la aceste deficite care sperie pe toată lumea, vorbesc de cei din exterior care ne asigură finanțarea', a declarat, pentru AGERPRES, Constantin Toma.
Întrebat dacă vor fi indexate pensiile și salariile cu rata inflației, în situația în care ar putea fi desemnat premier al României, Sorin Grindeanu a răspuns luni seară la postul de televiziune Antena 3 CNN că 'astea trebuie să le facem la anul, e obligatoriu să le facem. Nivelul de suportabilitate în România a atins punctul de fierbere, lucrurile acestea trebuie să fie făcute fără niciun fel de ezitare și fără niciun fel de nuanțe'.
În plus, liderul PSD a precizat că scenariul anticipatelor este constituțional, deși nu este de dorit pentru România.
'Sigur că scenariul anticipatelor e unul care este tot timpul pe masă, fiind un scenariu constituțional, noi nu fugim de acest scenariu, nu e unul de dorit pentru România, pentru că eu cred că încă patru luni, de acum încolo, nu pot fi organizate mai devreme de februarie din calculele pe care le-au făcut colegii mei, dacă s-ar porni rapid toate demersurile, încă patru luni de guvern interimar, de lipsa unui buget aprobat pentru 2027, de continuarea unui guvern interimar la Palatul Victoria care ia decizii proaste pentru români, chiar dacă e un guvern cu puteri reduse, ne va duce într-o situație critică în februarie, ăsta este motivul', a mai precizat la Antena 3 CNN, Sorin Grindeanu.
În context, primarul din Buzău a adăugat că alegerile anticipate pot reprezenta o soluție, astfel încât criza politică determinată de lipsa unui guvern cu puteri depline să ia sfârșit.
'Anticipatele sunt o soluție a rezolvării acestei probleme. Partidele trebuie să înțeleagă că trebuie să-și facă treaba. Nu își fac treaba, trebuie să vii din nou în fața oamenilor, în fața cetățenilor, pentru o nouă învestire', a subliniat Constantin Toma. AGERPRES/(A - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Constantin Toma: Domnul Grindeanu spune că va indexa cu inflația salariile și pensiile; de unde bani?

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Anchetele Comisiei de constituționalitate continuă; Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu au fost reinvitați
Premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, nu s-au prezentat la audieri, marți, în Comisia de constituționalitate a Senatului, care anchetează întâlnirea dintre cei doi din 14 august, la Parlament. Președinta comisiei, Nadia Cerva, a precizat că aceștia vor fi invitați, pentru a patra oară
Abrudean: Biroul președintelui Senatului - spațiu public cu regim aparte; nicio problemă în utilizarea lui de premier
Biroul președintelui Senatului este 'un spațiu public cu un regim aparte', 'adecvat' pentru eventuale întâlniri, în Parlament, ale prim-ministrului, a declarat, marți, Mircea Abrudean, la Comisia de constituționalitate a forului legislativ, care anchetează întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta C
Siegfried Mureșan a stabilit întâlniri pentru marți și cu parlamentarii USR și UDMR, pe tema programului de guvernare
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, anunță că se va întâlni marți cu grupurile parlamentare ale USR și UDMR, pentru a prezenta prioritățile programului de guvernare. De la ora 16:00, el va discuta cu parlamentarii PNL, la ora 17:00 se va întâlni cu cei de la USR, iar la ora 18:00, cu grupurile UDMR. &#
Siegfried Mureșan se întâlnește marți cu grupurile parlamentare ale PNL
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, se va întâlni marți cu grupurile parlamentare ale PNL, pentru a prezenta prioritățile programului de guvernare pe care îl propune. Ședința grupurilor reunite va avea loc de la ora 16:00, la Parlament. Premierul desemnat urmează să aibă întâlniri și cu grupurile
Siegfried Mureșan: Vom continua să punem ordine în finanțele publice, să reducem risipa; asta nu înseamnă austeritate
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat, marți, că reducerea cheltuielilor inutile și eficientizarea cheltuirii banului public nu reprezintă măsuri de austeritate, ci de responsabilitate, afirmând că va continua demersurile pentru reducerea risipei. 'Să nu confundăm oprirea risipei cu austeritatea. în ultimii ani, ter
VIDEO Nicușor Dan: Suntem într-un interval de 10 zile în care trebuie să ne concentrăm pe actuala nominalizare
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat luni seară, la New York, că în prezent preferă să se concentreze pe șansele actualei sale nominalizări la funcția de premier de a forma guvernul și să nu comenteze variantele care ar putea interveni în eventualitatea unui eșec.  
VIDEO Nicușor Dan, despre arestarea lui Călin Georgescu: E atributul și reponsabilitatea DIICOT să lămurească faptele
New York - Trimisul special al AGERPRES. Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat luni seară, la New York, pe tema reținerii fostului candidat la președinție Călin Georgescu, că este atributul și responsabilitatea DIICOT să lămurească toate faptele și că respectă prezumția de nevinovăție. 'Este vorba de o acuzație
Mureșan după anunțul PSD că nu îl votează: Am fost surprins de lipsa de respect față de președinte; un gest ostil
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial. El a anunțat că va merge în fața Parlamentului pentru a cere votul de învestit









