Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale din 2024, a fost prezent, sâmbătă, în județul Vaslui, unde a fost așteptat de câteva sute de cetățeni în piața agroalimentară din localitatea Codăești.
Georgescu a stat de vorbă cu comercianții, a apreciat produsele locale și a dat autografe. Participanții au scandat 'Georgescu - președinte!' și 'Căline, Căline, poporul e cu tine!'.
Vizita la Codăești a fost anunțată pe pagina de Facebook a lui Călin Georgescu, însă în mediul online a circulat un program neoficial în care a fost anunțată și o oprire la statuia lui Ștefan cel Mare de la Băcăoani, la o biserică din comuna Lipovăț, la o fabrică de mobilă și că va participa la Târgul Meșterilor Populari din Parcul Copou.
Reprezentanții fabricii au informat că vizita nu va avea loc.
De asemenea, oficialii Bisericii au precizat că nu sunt permise întâlniri politice în lăcașe de cult.
'Episcopia Hușilor nu a primit nicio solicitare, nu a aprobat și nu va aproba niciodată organizarea niciunui eveniment sau întâlnire cu caracter politic, asociat unor persoane sau formațiuni politice, în cadrul lăcașurilor de cult din Parohia Lipovăț, ca de altfel în nicio biserică sau mănăstire din eparhie. Biserica și întreg ansamblul parohial este un spațiu consacrat exclusiv activităților liturgice, cultural-misionare și, prin extensie, social-filantropice. Orice alt tip de întâlnire sau eveniment, care nu se înscrie în acest specific, nu poate fi organizat în interiorul ansamblului parohial. Nu este permisă niciun fel de coabitare între credință și politică, în spațiul sacru al bisericii, care este destinat exclusiv trăirii credinței. Mai mult decât atât, filmarea sau fotografierea în lăcașurile de cult sunt permise doar cu acordul Centrului Eparhial, numai în cazurile în care se dorește evidențierea patrimoniului liturgic și arhitectural-istoric. Aceasta deoarece lăcașul de cult este un spațiu liturgic sfințit, iar nu unul civil. Episcopia Hușilor nu a oferit și nu va oferi niciun acord în acest sens', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Hușilor, Cosmin Gubernat.
El a menționat că potrivit Regulamentului Autorităților Canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române nu este permisă 'folosirea în scopuri politice a persoanelor, spațiilor, slujbelor sau însemnelor bisericești', precum și 'participarea preotului la manifestații neautorizate de Biserică, constituirea sau participarea în organizații de tip sindical, cu caracter politic'. AGERPRES/(AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Vaslui: Călin Georgescu - la Codăești, unde a vizitat o piață agroalimentară

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Miruță: Dominic Fritz nu a spus, la Cotroceni, că nu îl interesează România; se împinge mult neadevăr
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, transmite vineri că nu președintele USR, Dominic Fritz, a spus la consultările de la Cotroceni că nu îl interesează România. Acesta a făcut parte joi din delegația USR la
Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în Ucraina
Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, la invitația președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Administrația Prezidențială a precizat că în marja Summitului vor avea loc o serie de evenimente conexe, între care Forumul
Grindeanu: E a doua oară când președintele desemnează un premier PNL și ei parcă sunt tot surprinși
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că Siegfried Mureșan, premierul desemnat, 'pare că gâfâie', nu pare că e pregătit pentru această funcție și, deși este a doua oară când șeful statului desemnează un premier PNL, liberalii 'parca sunt tot surprinși'. 'Când îți propune cineva să fii prim-
Nicușor Dan, în județul Suceava: Încerc să înțeleg realitățile locului
Președintele Nicușor Dan se află, joi seară, în județul Suceava, unde a mers la mănăstirea Dragomirna, urmând să discute și cu reprezentanții autorităților locale pentru a înțelege 'realitățile locului'. 'Sunt pe drum către Ucraina și am aterizat la Suceava, mâine dimineață plecăm și, fiind aici, fac o vizit
Dominic Fritz: Siegfried Mureșan e premierul de care România are nevoie; nu va fi ușor să găsim o majoritate
Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried Mureșan, este 'premierul de care România are nevoie'. USR este alături de Siegfried Mureșan în încercarea de a construi o majoritate parlamentară pentru un viitor guvern, scrie liderul USR, joi, într-o postare pe Facebook. <
Claudiu Manda, după desemnarea lui Siegfried Mureșan: PSD nu va accepta continuarea acelorași politici
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a criticat, joi, modul în care s-a ajuns la desemnarea liberalului Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru și a subliniat că viitorul guvern ar trebui construit în jurul PSD. 'Ca să înțeleagă toată România ce s-a întâmplat astăzi: domnul Siegfried Mureș
Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, România are șansa de a continua pe calea corectă: cu o guvernare reformistă, responsabilă și ferm proeuropeană. 'Siegfried Mureșan este un om politic cu viziune, profund dedicat interesului României și cu o sol
Grupul parlamentar PACE - Întâi România nu susține un guvern condus de Siegfried Mureșan
Grupul parlamentar PACE - întâi România anunță că 'refuză ferm' un guvern condus de Siegfried Mureșan, susținând că acesta ar fi 'atacat România la Bruxelles' și ar fi cerut reducerea fondurilor alocate țării pentru 'a-l salva' pe liderul USR, Dominic Fritz. 'Ar fi o guvernare anti-națională, anti-rom&a









