Pacea în Europa nu este un dat, ci un angajament care trebuie reînnoit în fiecare zi și România și Franța fac acest lucru împreună, a declarat, miercuri, ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, la celebrarea Centenarului Tratatului de prietenie dintre România și Franța, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
MAE marchează împlinirea a 100 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie dintre România și Franța (Traite d'amitie entre la France et la Roumanie), la 10 iunie 1926, la Paris.
Este primul mare acord franco-român de prietenie, neagresiune și consultare în domeniul securității europene și unul dintre cele mai importante instrumente politice bilaterale din istoria relațiilor dintre cele două state, precizează ministerul român.
Tratatul a fost semnat de Constantin Diamandy, ministrul plenipotențiar al României în Franța, și de Aristide Briand, ministrul francez al Afacerilor Externe. Documentul, încheiat inițial pentru zece ani, consacra convergența de viziune a celor două state în sprijinul păcii, stabilității și cooperării europene.
'Tratatul semnat de Briand și Diamandy acum un secol a fost încheiat pentru zece ani. Prietenia pe care a consacrat-o durează încă. Cele două state își ofereau atunci, citez din textul tratatului, 'noi garanții de pace, de înțelegere și de prietenie', convinse de 'datoria guvernelor moderne de a evita întoarcerea războaielor'. Un secol mai târziu, aceste cuvinte sunt de foarte mare actualitate. Pacea în Europa nu este un dat, ci un angajament care trebuie reînnoit în fiecare zi. România și Franța fac acest lucru împreună: în Uniunea Europeană, pe Flancul estic al NATO, unde militari francezi sunt prezenți pe teritoriul României, și prin Parteneriatul nostru Strategic. Briand și Diamandy au semnat pentru un deceniu. Noi scriem astăzi al doilea secol al acestei prietenii', a afirmat Oana Țoiu, potrivit MAE.
La un secol de la semnare, tratatul rămâne un simbol al profunzimii și continuității relației dintre România și Franța, o legătură politică, culturală și umană construită de generații de oameni de stat și diplomați din ambele țări, cărora aniversarea de astăzi le aduce un omagiu, menționează sursa citată.
Ministerul Afacerilor Externe reafirmă, în acest context aniversar, importanța Parteneriatului Strategic dintre România și Franța și angajamentul celor două state de a continua aprofundarea cooperării bilaterale, în beneficiul cetățenilor lor și în sprijinul unei Europe unite, prospere și sigure. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)
Oana Țoiu: Pacea în Europa nu este un dat, ci un angajament care trebuie reînnoit în fiecare zi
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 2 minute

Alte știri din categorie
Nicușor Dan: Este important ca NATO să își consolideze prezența și capacitățile în România
Nicușor Dan: Este important ca NATO să își consolideze prezența și capacitățile în România
Declarație susținută de președintele Nicușor Dan, la ora 18:00
Declarație susținută de președintele Nicușor Dan, la ora 18:00
USR: RA-APPS a publicat lista contractelor prin care imobilele sunt date în folosință persoanelor juridice
USR: RA-APPS a publicat lista contractelor prin care imobilele sunt date în folosință persoanelor juridice
Palatul Parlamentului, iluminat festiv în perioada festivalului KIMARO
Palatul Parlamentului, iluminat festiv în perioada festivalului KIMARO
Tomac: Când am obținut cetățenia română, am încetat orice raport cu Ucraina; am renunțat la cetățenia ucraineană de bunăvoie
Tomac: Când am obținut cetățenia română, am încetat orice raport cu Ucraina; am renunțat la cetățenia ucraineană de bunăvoie
Zamfir: Legea salarizării modificată de ministrul demis Pîslaru categoric nu poate să treacă
Zamfir: Legea salarizării modificată de ministrul demis Pîslaru categoric nu poate să treacă
Cameră/Deputații Victor Ponta, Raisa Enachi și Mariana Vârgă s-au afiliat grupului Uniți pentru România
Cameră/Deputații Victor Ponta, Raisa Enachi și Mariana Vârgă s-au afiliat grupului Uniți pentru România
Știrbu (PNL Olt): Desemnarea lui Eugen Tomac, un mecanism prin care PSD să preia controlul
Știrbu (PNL Olt): Desemnarea lui Eugen Tomac, un mecanism prin care PSD să preia controlul







