Există în prezent un nou mod de a vedea lumea iar tinerii iau decizii mai degrabă bazate pe sentimente, a declarat, miercuri, la o masă rotundă cu jurnaliști români, profesor doctor Elizabeth Edwards-Spalding.

Aceasta este expert în tradiții politice americane, federalism, ideologii comparative cu comunismul, moștenirea globală a Războiului Rece, eroi americani și religie.

'Credem că toată lumea ar trebui să fie împotriva totalitarismului și chiar dacă SUA nu au avut o asemenea experiență, suntem precauți, știind că libertatea poate fi pierdută. Vrem ca oamenii să înțeleagă că aceste libertăți există, dar pot dispărea', a afirmat Elizabeth Edwards-Spalding.

Ea a pus accent pe importanța media, a educației și a predării corecte a istoriei, în actualul context.

'În studiile mele văd mai multe asemănări decât deosebiri când este vorba de totalitarism - extrema stângă, extrema dreaptă. Cred că avem mulți tineri buni, dar avem și o generație care a fost afectată de telefoane, de computerul pe care îl pot ține în mână, pe care îl lasă să gândească în locul lor și care ajunge să fie lucrul pe care se bazează', a afirmat Spalding.

Aceasta a remarcat că în trecut, înaintea fenomenului smartphone-urilor, studenții ei erau mai volubili și se adaptau mai repede.

'Le puteam spune studenților: 'Hai să ne vedem la Capitoliu sau la Curtea Supremă, la ora asta'. Studenții aceia se descurcau să ajungă. Nu le spuneam ce metrou să ia, nu le dădeam o hartă. În era smartphone-urilor primesc întrebări de genul: 'Și când ziceați să ne vedem?', 'Trebuie să iau metroul?', 'Îmi plătiți dumneavoastră taxiul?'. Asistăm la o schimbare de generații. Cred că suntem în mijlocul unui fenomen de schimbare a conexiunilor din mintea oamenilor și nu am acordat destulă importanță acestui lucru', a susținut experta.

În opinia sa, 'oamenii mai degrabă simt decât gândesc'.

'Nu am nimic cu sentimentele, dar nu poți lăsa tinerii să ia decizii politice doar mânați de sentimente. De fapt, și la catedră, când un student îmi spune 'am sentimentul ăsta', îl întreb: 'doar ai un sentiment sau și crezi ceva? și de ce crezi asta?'', a spus Spalding.

Ea îndeamnă profesorii să fie creativi față în față cu generația Z, care asimilează informațiile 'aproape complet vizual'.

'Trebuie să facem eforturi să ne asigurăm că oamenii învață cum să gândească. Sunt studenți care până la colegiu nu au văzut o carte fizică, pentru că toate lucrurile pe care le învață până atunci sunt prezentate în format online. Nu sunt împotriva noilor tehnologii, dar nu vreau să aruncăm la coș toate lucrurile care au dus la evoluția Occidentului. Nimic nu este perfect, dar Occidentul și lumea liberă sunt o bază bună', a apreciat profesoara.

Spalding este director fondator al Fundației Memoriale și Muzeului Victimelor Comunismului din Washington și reputat profesor la Școala de Politici Publice de la Pepperdine University și la Seminarul Național pentru profesori de gimnaziu și liceu. Discuția pe care a avut-o cu jurnaliștii români la Ambasada SUA din București face parte dintr-o serie de evenimente dedicată de misiunea diplomatică sărbătoririi a 250 de ani de la Declarația de Independență. AGERPRES/(A, AS - redactor: Oana Ghiță, editor online: Ady Ivaşcu)