Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, care a fost dezbătută luni în plenul Camerei Deputaților, va fi supusă votului miercuri.
Parlamentarii AUR au depus, săptămâna trecută, moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, cu titlul 'Slăbirea securității energetice a României prin politici de mediu care obstrucționează punerea în funcțiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989'.
'Securitatea energetică a României este astăzi grav vulnerabilizată. În primul semestru al anului 2025, România a înregistrat o creștere cu 54% a importurilor de energie electrică față de aceeași perioadă din 2024, iar balanța comercială de electricitate a devenit negativă, țara noastră devenind net importatoare, cu un deficit de aproximativ 2,4 TWh. Aceste date, prezentate pe baza informațiilor operatorului de transport Transelectrica, arată fără echivoc dependența tot mai mare de energia din afara granițelor - o dependență care expune consumatorii și economia la șocuri de preț și risc sistemic. Presiunea asupra prețurilor confirmă această vulnerabilitate. Pe piața spot, România s-a situat între primele trei state din Uniunea Europeană cu cele mai ridicate tarife în prima jumătate a anului 2025. (...) În plus, povara din facturile la energie a fost amplificată, de la 1 august 2025, prin majorarea cotei standard de TVA de la 19% la 21%. Au fost consemnate creșteri însemnate ale tarifelor la electricitate. Toate acestea indică un sistem fragil, cu riscuri de majorări tarifare persistente', afirmă semnatarii moțiunii.
Potrivit acestora, hidroenergia - 'coloană vertebrală' tradițională a Sistemului Energetic Național - rămâne cea mai stabilă și curată sursă de energie a României, esențială pentru echilibrarea rapidă a rețelei și pentru limitarea volatilității prețurilor pe vârf de consum, iar analizele de sistem reafirmă rolul hidrocentralelor în furnizarea serviciilor tehnologice de sistem și a flexibilității necesare integrării masive a regenerabilelor variabile.
Cu toate acestea, adaugă parlamentarii AUR, 'în locul unei politici coerente de finalizare a capacităților hidro începute, asistăm la blocarea administrativă a proiectelor strategice, dublată de mesaje publice care descurajează explicit componente-cheie ale mixului național'.
Moțiunea simplă a fost dezbătută luni în plenul Camerei Deputaților.
Ministrul Mediului a declarat în cadrul dezbaterilor că AUR ar vrea întoarcerea în epoca în care hidrocentralele se construiau 'cu buldozere', fără respectarea legilor și a oamenilor.
'AUR ar vrea să ne întoarcem în epoca în care hidrocentralele se construiau cu buldozere, fără să se mai respecte legi, fără să se mai respecte hotărâri de guvern, fără să se respecte oamenii. Numai că România este un stat european, are legislație și vom respecta legislația. Dacă vrem să modificăm legislația, se poate modifica legislația, dar atâta timp cât ea arată cum arată astăzi, ea va fi respectată. Vă cer să respingeți această moțiune mincinoasă, să transmitem un mesaj foarte clar de aici, din Palatul Parlamentului: nu se poate face din Parlament platformă de manipulare', a spus Diana Buzoianu.
Aceasta a vorbit despre situația hidrocentralelor enumerate în textul moțiunii simple, menționând că există procese deschise în instanță împotriva acordurilor de mediu emise pentru hidrocentrale precum Bumbești sau Răstolița.
'Vorbiți în textul moțiunii, de exemplu, despre hidrocentrala de pe Jiu, Bumbești, și spuneți că sunt niște oameni răi, răi de tot, care vor să blocheze această hidrocentrală. Acordul de mediu este dat pe data de 17 iunie 2025. Moțiunea dumneavoastră este depusă împotriva Ministerului Mediului. Cam ce ați fi vrut să facă Ministerul Mediului? Să se opună, de exemplu, proceselor care sunt astăzi depuse în instanță împotriva acestor acorduri? Ați fi vrut să dăm la o parte justiția și instanțele, procurorii, judecătorii, toți, așa, ca pe niște muște enervante, doar că aveți dumneavoastră niște idei fixe? Ați fi vrut să renunțăm la statul de drept, să nu mai avem legislație, să nu mai avem instanțe? În același mod vorbiți și despre hidrocentrala de la Răstolița, de care spuneți, la fel, că este blocată. Și hidrocentrala de la Răstolița are acord de mediu. Și hidrocentrala de la Răstolita are o hotărâre de guvern, care, da, a fost suspendată de către o curte de apel, care a venit și a spus că lucrările vor fi suspendate până când se va soluționa pe fond cauza', a afirmat Buzoianu. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Antonia Niță, editor online: Alexandru Cojocaru)
Camera Deputaților/Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului - supusă la vot în plen

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în Ucraina
Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, la invitația președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Administrația Prezidențială a precizat că în marja Summitului vor avea loc o serie de evenimente conexe, între care Forumul
Grindeanu: E a doua oară când președintele desemnează un premier PNL și ei parcă sunt tot surprinși
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că Siegfried Mureșan, premierul desemnat, 'pare că gâfâie', nu pare că e pregătit pentru această funcție și, deși este a doua oară când șeful statului desemnează un premier PNL, liberalii 'parca sunt tot surprinși'. 'Când îți propune cineva să fii prim-
Nicușor Dan, în județul Suceava: Încerc să înțeleg realitățile locului
Președintele Nicușor Dan se află, joi seară, în județul Suceava, unde a mers la mănăstirea Dragomirna, urmând să discute și cu reprezentanții autorităților locale pentru a înțelege 'realitățile locului'. 'Sunt pe drum către Ucraina și am aterizat la Suceava, mâine dimineață plecăm și, fiind aici, fac o vizit
Dominic Fritz: Siegfried Mureșan e premierul de care România are nevoie; nu va fi ușor să găsim o majoritate
Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried Mureșan, este 'premierul de care România are nevoie'. USR este alături de Siegfried Mureșan în încercarea de a construi o majoritate parlamentară pentru un viitor guvern, scrie liderul USR, joi, într-o postare pe Facebook. <
Claudiu Manda, după desemnarea lui Siegfried Mureșan: PSD nu va accepta continuarea acelorași politici
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a criticat, joi, modul în care s-a ajuns la desemnarea liberalului Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru și a subliniat că viitorul guvern ar trebui construit în jurul PSD. 'Ca să înțeleagă toată România ce s-a întâmplat astăzi: domnul Siegfried Mureș
Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, România are șansa de a continua pe calea corectă: cu o guvernare reformistă, responsabilă și ferm proeuropeană. 'Siegfried Mureșan este un om politic cu viziune, profund dedicat interesului României și cu o sol
Grupul parlamentar PACE - Întâi România nu susține un guvern condus de Siegfried Mureșan
Grupul parlamentar PACE - întâi România anunță că 'refuză ferm' un guvern condus de Siegfried Mureșan, susținând că acesta ar fi 'atacat România la Bruxelles' și ar fi cerut reducerea fondurilor alocate țării pentru 'a-l salva' pe liderul USR, Dominic Fritz. 'Ar fi o guvernare anti-națională, anti-rom&a
Dungaciu (AUR): Nu vom vota Cabinetul Mureșan; anticipatele sunt mai aproape
Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, consideră că România este 'mai aproape' de alegeri anticipate după nominalizarea lui Siegfried Mureșan de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru. 'Salutăm că există o nominalizare pentru că revenim la parcursul normal și intrăm în logica firească. Cam târziu, e adevă









