Învățământul juridic superior reprezintă mai mult decât o etapă academică, este unul dintre pilonii pe care se sprijină construcția unui stat de drept și a unei justiții eficiente, contribuind astfel la câștigarea încrederii cetățenilor în instituții, a subliniat, vineri, președintele Nicușor Dan.

Șeful statului a transmis un mesaj cu ocazia lansării Raportului privind starea învățământului juridic superior din România, care a fost prezentat de consilierul de stat de la Departamentul Administrație, Politici Publice și Societate Civilă Cătălina Galer. Evenimentul a fost organizat de Federația Asociațiilor Studenților în Drept din România, la Palatul Parlamentului.

Nicușor Dan a remarcat, cu acest prilej, că, atunci când un magistrat se retrage din activitate 'prematur', 'lasă în urmă goluri greu de acoperit' și că România are nevoie de o generație de juriști 'competenți' și 'implicați civic'.

'Salut și felicit Federația Asociațiilor Studenților în Drept din România pentru elaborarea Raportului privind starea învățământului juridic superior. Analiza dumneavoastră, realizată cu obiectivitate și curaj, face o radiografie necesară a progreselor și provocărilor acestui domeniu și aduce în dezbaterea publică preocupările studenților, amplificând astfel vocea acestora. Învățământul juridic superior reprezintă mai mult decât o etapă academică: este unul dintre pilonii pe care se sprijină construcția unui stat de drept și a unei justiții eficiente, contribuind astfel la câștigarea încrederii cetățenilor în instituții. Facultățile de Drept nu formează doar profesioniști ai legii, ci și cetățeni care interiorizează și aplică valorile democrației și independența justiției', a evidențiat președintele.

Potrivit acestuia, eforturile pentru alinierea standardelor academice la bunele practici europene în domeniul educației juridice trebuie continuate, astfel încât România să aibă absolvenți competitivi, iar sistemul juridic să fie puternic orientat spre performanță și echitate.

Nicușor Dan a menționat că formarea profesională temeinică este vitală, iar facultățile nu trebuie să pregătească doar specialiști, ci și 'caractere puternice, oameni care înțeleg valorile, principiile și responsabilitatea civică pe care profesia juridică le presupune'.

'Discutăm astăzi despre calitatea învățământului juridic, pentru că ea se reflectă direct în calitatea actului de justiție și în funcționarea eficientă a instituțiilor publice. Formarea profesională temeinică este vitală, dar facultățile nu trebuie să pregătească doar specialiști, ci și caractere puternice, oameni care înțeleg valorile, principiile și responsabilitatea civică pe care profesia juridică le presupune. În lipsa acestei dimensiuni, cunoașterea legilor, a drepturilor și obligațiilor riscă să devină un exercițiu formal, nu un fundament al unei democrații funcționale', a arătat șeful statului.

În opinia sa, reformele juridice de substanță nu încep în Parlament, ci în amfiteatrele facultăților, în biblioteci, prin programele de masterat și doctorat, acolo unde se formează viitorii magistrați, avocați și funcționari publici.

'Raportul (...) reflectă aceste realități și subliniază provocările esențiale ale învățământului juridic superior. Dar, știm cu toții că o pregătire academică impecabilă nu este suficientă dacă sistemul pierde prea repede oameni valoroși. Atunci când un magistrat se retrage din activitate prematur, lasă în urmă goluri greu de acoperit. România are nevoie de o generație de juriști competenți și implicați civic, capabili să își asume responsabilitatea nu doar pentru funcționarea unui sistem echilibrat și eficient, dar și pentru coeziunea societății în care trăiesc', a mai spus președintele.

El a pledat pentru o colaborare mai strânsă între mediul academic, profesiile juridice și instituțiile publice.

Studenții trebuie să aibă acces la practică reală, la mentori dedicați, la resurse moderne, a completat președintele.

Nicușor Dan a salutat inițiativele de digitalizare a bibliotecilor universitare, introducerea examenelor bazate pe gândire critică, diversificarea programelor de masterat și extinderea parteneriatelor internaționale inițiate de facultățile de drept.

'Ca președinte, voi sprijini orice efort care transformă învățământul juridic într-un model european de excelență și justiția într-un serviciu public destinat cetățeanului. Țara noastră are nevoie de profesioniști ai dreptului care să inspire încredere, să apere valorile democrației și să transmită societății mesajul că justiția este, înainte de toate, în slujba oamenilor', a mai transmis președintele. AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)