Săptămânalul german Die Zeit a fost obligat luni să predea poliției înregistrările unor interviuri legate de o anchetă privind o presupusă răpire, în care ar fi implicat un fost șef al serviciilor secrete germane, relatează AFP.

Poliția s-a deplasat luni la sediul său din Hamburg (nord) și 'a amenințat că va percheziționa redacția', înainte de a ridica înregistrări ale unor interviuri legate de o investigație jurnalistică dedicată femeii de afaceri Christina Block, a relatat Die Zeit într-un articol.

Moștenitoare a unui celebru lanț german de restaurante, Block este judecată în prezent sub suspiciunea de răpire a doi dintre propriii copii în Danemarca, pentru a-i acunde de fostul ei soț.

La două săptămâni după presupusa răpire, o jurnalistă de la Zeit a înregistrat conversații cu membri ai familiei din Danemarca, o parte dintre acestea fiind difuzate într-un podcast.

Contactat de AFP, tribunalul din Hamburg a declarat că a ordonat percheziția, deoarece aceste înregistrări prezintă un 'interes potențial pentru elucidarea faptelor', potrivit unui purtător de cuvânt.

Autoritățile au propus ziarului să le predea direct înregistrările pentru a evita o percheziție, a precizat tribunalul.

Die Zeit declară că s-a conformat, dar a depus o cale de atac pentru a se opune măsurii pe care o consideră 'o încălcare a libertății presei'.

'Libertatea presei include în special protecția surselor, esențială pentru instituțiile media independente', au subliniat Giovanni di Lorenzo și Jochen Wegner, redactorii-șefi ai săptămânalului.

La rândul său, tribunalul a estimat că valoarea acestor probe era 'suficient de importantă' pentru a justifica ridicarea lor și că nu a existat un risc de divulgare a surselor, identitatea acestora fiind deja dezvăluită în podcast.

Această confiscare de probe vine la o săptămână după arestarea extrem de mediatizată a unui fost șef al serviciului german de informații externe (BND), August Hanning.

O anchetă a fost deschisă sub suspiciunea implicării lui Hanning în răpirea copiilor Christinei Block.


În cele din urmă, el a fost arestat marțea trecută într-un caz diferit: este suspectat de spionaj, mai exact că ar fi transmis, în schimbul unor sume de bani, documente secrete de la fostul său serviciu, după ce a devenit consultant în sectorul privat. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza ,editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: zeit.de