Nava de mărfuri generale 'Chelsea 3', sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană în Marea Neagră, la aproximativ 15 mile marine de orașul de coastă bulgar Biala, a anunțat marți biroul de presă al Administrației Regionale din Varna, informează BTA.

Nava este ușor înclinată. Toți cei 15 membri ai echipajului au fost evacuați. Marinarii au fost aduși la Varna la bordul unei nave a Poliției de Frontieră bulgare. Conform informațiilor preliminare, nu s-au înregistrat victime.


Incidentul a avut loc marți, în jurul orei 02:00 (ora Bulgariei). Nava se deplasa din Turcia spre Republica Moldova.

Totodată, Reuters transmite că premierul bulgar Rumen Radev a declarat că două nave au fost lovite de drone în largul coastei bulgare a Mării Negre și că una dintre ele s-a scufundat.

La 6 octombrie, două nave au fost atacate cu drone maritime și aeriene în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, fapt care a determinat-o pe președinta Iliana Iotova să convoace Consiliul Consultativ pentru Securitate Națională, amintește agenția de presă bulgară. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Citeşte şi:

Bulgaria a cerut ajutorul UE și NATO pentru investigarea atacurilor cu drone din Marea Neagră