Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat sâmbătă atacurile masive lansate de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopții și încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de cinci drone și rachete, relatează agenția de presă Moldpres.
Maia Sandu a declarat că sâmbătă dimineață, în decurs de circa 15 minute, cinci drone și rachete au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova și au explodat în apropierea unor localități.
'Războiul Rusiei împotriva Ucrainei pune în pericol direct viața cetățenilor noștri', a scris Maia Sandu într-un mesaj public.
Fragmente de drone au fost depistate în proximitatea orașului Căușeni, a satului Dubovca, în raionul Hîncești, între localitățile Delacău și Puhăceni, în raionul Anenii Noi, precum și în apropierea localității Crocmaz, unde explozia a provocat un incendiu de vegetație și pagube materiale.
Maia Sandu a condamnat atacurile asupra Ucrainei și încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova.
'Rusia poate opri acest război chiar astăzi, iar cât timp continuă să atace, Ucraina are nevoie de sprijin pentru a-și apăra oamenii și a proteja și pacea noastră', a afirmat președinta Republicii Moldova.
Șefa statului a îndemnat cetățenii să nu se apropie de fragmentele de drone sau de alte obiecte suspecte și să sesizeze imediat autoritățile.
Într-o declarație făcută cu o zi înainte, la Helsinki, Maia Sandu a menționat că, în 2026, drone rusești au pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova de peste 45 de ori, opt dintre aceste incidente având loc în ultima săptămâna. Președinta a subliniat că Republica Moldova își consolidează capacitățile de apărare aeriană și își modernizează armata.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Ady Ivaşcu)
Republica Moldova/Războiul Rusiei împotriva Ucrainei pune în pericol viața cetățenilor noștri, afirmă președinta Maia Sandu

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ambasadorul Rusiei la Chișinău, convocat la MAE după o nouă încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest, după ce cinci aparate de zbor, trei rachete și două drone, au survolat sâmbătă spațiul aerian al Republicii Moldova și au explodat în apropierea unor localități, relatează agenția de presă Moldpres.
Yemen: Rebelii houthi anunță că Arabia Saudită a lansat 26 de lovituri asupra capitalei Sanaa
Yemen: Rebelii houthi anunță că Arabia Saudită a lansat 26 de lovituri asupra capitalei Sanaa
Portugalia: Anchetă în legătură cu legalitatea utilizării bazei aeriene Lajes de către SUA în războiul din Iran
Procurorii portughezi au anunțat sâmbătă că au deschis o anchetă privind legalitatea autorizației acordate de guvernul de la Lisabona pentru utilizarea de către Statele Unite a bazei aeriene Lajes din arhipelagul Azore în timpul războiului din Iran, în urma unei plângeri depuse de un partid de opoziție, relatează Reuters.
Coreea de Nord susține că a lansat o rachetă balistică folosind Inteligența Artificială
Coreea de Nord a afirmat sâmbătă că a testat o rachetă strategică cu rază medie de acțiune folosind Inteligența Artificială (AI), la doar câteva ore după ce Seulul a anunțat că Phenianul a lansat o rachetă balistică, relatează AFP. 'Forțele noastre armate au detectat o rachetă balistică lansată din regiunea Wonsan, în Cor
Cancelarul Friedrich Merz își exprimă încrederea în viitorul țării sale, de Ziua Unității Germane
Cancelarul german Friedrich Merz și-a exprimat sâmbătă încrederea în viitorul țării sale, de Ziua Unității Germane, la 36 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de Unificare a poporului german, care fusese separat între est și vest după cel de-al Doilea Război Mondial, informează EFE. 'Un viitor bun răm
Rusia face din nou apel la diplomați și străini să părăsească Kievul
Rusia a făcut din nou apel sâmbătă la diplomații și străinii aflați la Kiev să părăsească orașul, avertizând că forțele sale vor continua să efectueze atacuri masive de represalii împotriva capitalei ucrainene, informează AFP. Ministerul de Externe rus a transmis într-un comunicat că 'a reiterat' avertismentul a
Discuțiile SUA-Rusia privind Ucraina includ mai nou un acord petrolier de miliarde de dolari (presă)
Discuțiile administrației președintelui american Donald Trump cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina s-au extins pentru a include un acord petrolier în valoare de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar urma să profite oameni de afaceri din Orientul Mijlociu care au legături cu negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, a relatat
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică în Marea Japoniei pe fondul tensiunilor cu Seulul
Coreea de Nord a lansat sâmbătă cel puțin o rachetă balistică în Marea Japoniei, potrivit armatei sud-coreene, informează EFE. Statul Major Interarme (JCS) al Coreei de Sud a raportat sâmbătă dimineață că a detectat lansarea în jurul orei 6:30 a.m., ora locală (21:30 GMT vineri) din zona Wonsan, potrivit agenției de ști









