Senatul spaniol, dominat de opoziția de dreapta, a respins marți seară ratificarea tratatului de prietenie dintre Spania și Franța, în plină vizită de stat a președintelui Emmanuel Macron la Madrid, notează AFP.
În detaliu, 142 de senatori de dreapta (Partidul Popular, PP) și de extremă-dreapta (Vox) au votat împotriva acestui text, față de 106 voturi pentru, provenite în special de la aleși din Partidul Socialist (PSOE) al premierului Pedro Sanchez.
Votul a avut loc în Senat exact în momentul în care la palatul regal, la câteva sute de metri distanță, începea un dineu de gală care îi reunea pe Emmanuel Macron, regele Felipe al VI-lea și regina Letizia.
Tratatul de prietenie franco-spaniol a fost parafat inițial la Barcelona, în ianuarie 2023, de Emmanuel Macron și Pedro Sanchez.
De atunci, acesta a fost ratificat atât de Congresul Deputaților de la Madrid, cât și de Adunarea Națională și Senatul francez la Paris.
Cu toate acestea, Partidul Popular spaniol, care deține majoritatea absolută în Senat, s-a opus încă de la redactarea sa unui articol care prevede ca un membru al guvernului uneia dintre cele două țări să fie invitat la Consiliul de Miniștri al celeilalte cel puțin o dată la trei luni.
Sesizată cu privire la acest aspect, justiția spaniolă a considerat, totuși, pe 23 septembrie, cu câteva zile înainte de sosirea lui Emmanuel Macron la Madrid, că tratatul de prietenie franco-spaniol este pe deplin constituțional.
Franța a semnat patru astfel de tratate de prietenie în Europa: pe lângă Spania, cu Germania, Italia și Polonia. La rândul său, Spania nu a semnat un tratat comparabil decât cu Portugalia și Marocul, ceilalți vecini ai săi. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: aa.com.tr










