Aterizarea de urgență a unui avion Flydubai care se îndrepta spre Israel a fost cauzată de acțiunile unui 'terorist' care intenționa să prăbușească aeronava și să îi omoare pe cei aflați la bord, a susținut ministrul israelian al securității naționale, relatează AFP. Și Reuters a transmis, citând doi oficiali israelieni, că guvernul israelian consideră incidentul drept o posibilă tentativă de 'atac terorist' comisă de unul dintre piloți.
'Un «terorist» a încercat să facă să se prăbușească un avion pentru a-i ucide pe cei 180 de israelieni aflați la bord', a declarat miercuri ministrul de extremă-dreapta Itamar Ben Gvir.
Potrivit relatărilor pasagerilor, consemnate de AFP și de presa israeliană, aeronava a fost nevoită să aterizeze în Arabia Saudită în urma unui conflict între cei doi piloți, în timpul căruia unul dintre aceștia l-a înjunghiat pe celălalt.

Sursa foto: Flightradar24.com/Handout via REUTERS
Doi oficiali israelieni au declarat pentru Reuters că se suspectează că un copilot l-a înjunghiat pe căpitan înainte ca membrii echipajului de cabină să intre în carlingă și să preia controlul aeronavei.
Cei doi, care au vorbit sub protecția anonimatului pentru a oferi detalii presei, au menționat că incidentul nu a avut nicio legătură cu eventuale probleme de sănătate mintală ale vreunuia dintre piloți.
În jurul momentului în care avionul a aterizat în Arabia Saudită, Doron Spielman, purtător de cuvânt al biroului premierului israelian, a declarat pentru Reuters că incidentul nu este considerat a fi o deturnare, descriindu-l drept un 'incident de altă natură'.
Într-o înregistrare video care a fost preluată pe scară largă de presa israeliană, un pasager de la bordul aeronavei povestește că unul dintre piloți a fost rănit grav, iar celălalt ușor în urma incidentului în care unul dintre ei a fost înjunghiat.
Reprezentanții aeroportului Tabuk din Arabia Saudită - unde avionul a aterizat în cele din urmă în siguranță - au anunțat că ambii piloți au fost spitalizați după ce au suferit răni. Nici aeroportul, nici pasagerul despre care se spune că ar fi israelian nu l-au identificat pe agresor.
Zborul FZ1073, care efectua cursa Dubai-Tel Aviv, și-a schimbat ruta spre Arabia Saudită în timp ce survola spațiul aerian iordanian, transmițând un semnal general de urgență, urmat de un alt semnal care indica o posibilă intervenție ilegală la bord, potrivit site-ului de monitorizare a zborurilor Flightradar24.
Același site a precizat că aeronava Boeing 737 - la bordul căreia, potrivit presei israeliene, se aflau aproximativ 150 de pasageri israelieni - a transmis din nou semnalul inițial de urgență generală înainte de a ateriza pe aeroportul Tabuk, situat în nord-vestul Arabiei Saudite.
Datele aeronavei păreau să indice o coborâre bruscă și rapidă de aproape 14.000 de picioare (aproximativ 4.200 de metri) în mai puțin de 30 de secunde, înainte de transmiterea primului semnal de urgență, a menționat Flightradar24. Nu a fost clar imediat cine a transmis semnalele de urgență.
Incidentul a declanșat consultări privind securitatea națională în Israel, țară care nu întreține relații diplomatice oficiale cu Arabia Saudită, statul în care a aterizat avionul.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu și-a anulat programul pentru restul zilei pentru a gestiona criza, a indicat un oficial israelian.
Duminică, Netanyahu s-a întâlnit cu președintele Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, în cadrul unei vizite rare în această țară din Golf. Israelul și EAU au stabilit legături strânse în domeniile securității, apărării și economiei de la normalizarea relațiilor diplomatice în 2020.
Flydubai operează zboruri zilnice dus-întors între Dubai și Tel Aviv, o rută populară în rândul cetățenilor israelieni. Traseul de zbor traversează, de obicei, spațiul aerian al Arabiei Saudite și al Iordaniei.
Nu este prima dată când un zbor între Israel și EAU aterizează în Arabia Saudită. Un zbor Flydubai pe ruta Dubai-Tel Aviv a efectuat o aterizare de urgență la Riad în septembrie 2025, din cauza unei urgențe medicale, potrivit relatărilor din presa israeliană de la acea vreme.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)










