Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a anunțat luni seară că Iranul așteaptă un răspuns din partea SUA în urma unor noi discuții indirecte desfășurate prin intermediul mediatorilor qatarezi la New York pentru a ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Orientul Mijlociu și care să permită mai întâi redeschiderea Strâmtorii Ormuz, după ce o propunere iraniană anterioară a fost respinsă de președintele american Donald Trump, relatează agențiile AFP și EFE.

Mediatorii qatarezi 'au prezentat idei și le-am discutat. Ei trebuie să abordeze din nou problema cu partea americană, după care răspunsul final din partea Statelor Unite ne va fi transmis prin intermediul mediatorului qatarez', a explicat ministrul Araghchi, într-un interviu acordat agenției iraniene Irna la New York, unde el a venit pentru a participa la Adunarea Generală a ONU.

'Atenția se concentrează în prezent numai pe Strâmtoarea Ormuz, iar redeschiderea acesteia este condiționată de respectarea unor cerințe pe care noi le-am comunicat celeilalte părți', a precizat ministrul iranian.

Qatarul estimează că răspunsul din partea SUA ar putea veni chiar în cursul zilei de marți, după care 'la Teheran va fi luată o decizie în funcție de acesta', a adăugat șeful diplomației iraniene.

Anterior, Iranul a propus Statelor Unite un plan de redeschidere a Strâmtorii Ormuz în termen de șapte zile și de reluarea a negocierilor asupra programului nuclear iranian, în schimbul ridicării de către SUA a blocadei navale impuse porturilor iraniene, suspendării sancțiunilor asupra petrolului iranian și restabilirii armistițiului, propunere ce a fost însă respinsă de președintele american Donald Trump.

Războiul pe care Statele Unite și Israelul l-au lansat împotriva Iranului intră în a opta lună și procesul de soluționare se află în impas, cu sancțiuni americane intensificate și atacuri ocazionale ale Teheranului împotriva petrolierelor în Strâmtoarea Ormuz.

Un acord provizoriu semnat în iunie, între timp eșuat, a permis atunci pentru o scurtă perioadă redeschiderea acestei strâmtori și relaxarea sancțiunilor împotriva Iranului, înțelegere ce ar fi trebuit urmată de negocieri suplimentare timp de 60 de zile care să conducă la un acord final pentru soluționarea chestiunilor cele mai conflictuale, mai ales sancțiunile impuse Iranului și dosarul nuclear iranian, acesta din urmă privind în special neutralizarea stocului de uraniu îmbogățit al Teheranului.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)