Președintele american Donald Trump a cerut marți tuturor statelor membre ale Curții Penale Internaționale (CPI) să se retragă din această instituție, pe care a acuzat-o că este 'scăpată de sub control', relatează AFP.
'Statele Unite se opun acestei instituții scăpate de sub control, Curtea Penală Internațională', a declarat el în fața Adunării Generale a ONU.
'Fac apel la toate statele membre ale CPI să se retragă oficial și imediat din această instituție scăpată de sub control', a adăugat președintele american.
Administrația Trump a lansat o ofensivă majoră împotriva instanței cu sediul la Haga, sancționând judecătorii acesteia și punând presiuni asupra statelor membre pentru a se retrage.
Într-un interviu exclusiv acordat AFP în urmă cu câteva zile, procurorul-șef interimar al CPI, Mame Mandiaye Niang, a declarat că atacurile americane provin dintr-o lipsă de înțelegere a activităților curții.
Secretarul de stat american Marco Rubio a promis că va desființa 'cărămidă cu cărămidă' CPI, care îi urmărește penal pe autorii celor mai grave crime din lume.
El a numit tribunalul o 'amenințare intolerabilă la adresa suveranității americane'.
Washingtonul a impus o serie de sancțiuni oficialilor CPI, furios că instanța a emis un mandat de arestare pe numele prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, un aliat apropiat al SUA.
Fondată în 1998 și operațională din 2002, CPI, o curte penală internațională permanentă, este responsabilă de judecarea persoanelor acuzate de genocid, crime împotriva umanității, crime de agresiune și crime de război.
Curtea se confruntă cu o criză gravă, fiind atacată de Statele Unite, care este semnatară a Statutului de la Roma ce a instituit CPI, dar nu l-a ratificat niciodată.
Nici Israel, nici Rusia nu sunt membre.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Anda Badea)
UPDATE Într-un discurs la ONU, Trump cere țărilor membre să se retragă din Curtea Penală Internațională

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rubio acuză #Ucraina că lovește nave care transportă petrol pentru SUA
Secretarul de stat american Marco Rubio a acuzat marți Ucraina că a lovit nave care transportă petrol având legături cu SUA, în timpul atacurilor Kievului care vizează industria petrolieră rusă, relatează dpa. Au existat mai multe incidente care au vizat 'nave având legături cu SUA și livrări de petrol americane' în ultimele lun
UPDATE/ Președintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o reprezentare mai puternică a Africii
Președintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marți reformarea Consiliului de Securitate și o reprezentare mai puternică a Africii, în discursul rostit la începutul dezbaterii generale a celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale, la New York. Dezbaterea generală reunește în această săptămână lideri și reprezentanți ai
În fața ONU, Trump și-a reluat retorica naționalistă obișnuită, dar fără a provoca agitație (AFP)
Donald Trump și-a reluat marți, la ONU, retorica naționalistă obișnuită și a amenințat că va 'anihila' Iranul dacă va fi necesar, dar președintele SUA, slăbit politic pe plan intern, nu a dat dovadă de aceeași agresivitate ca anul trecut, comentează AFP. Blocat în conflictul său cu Teheranul, profund nepopular în rândul americanilor,
UE reînnoiește sancțiunile împotriva Rusiei, dar îi exceptează pe oligarhii Usmanov și Fridman
Uniunea Europeană a reînnoit marți sancțiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în fața Franței și Luxemburgului, care au cerut retragerea a doi oligarhi ruși de pe lista de sancțiuni, solicitare care a amenințat prelungirea acestora, transmit agențiile AFP și Reuters. Menținând acest regim de
Erdogan cere la ONU reformarea Consiliului de Securitate și o recunoaștere mai largă a statului palestinian
Președintele turc Tayyip Erdogan a declarat marți că Organizația Națiunilor Unite a devenit incapabilă să-și îndeplinească misiunea de a menține pacea și a cerut reformarea Consiliului de Securitate al ONU, relatează Reuters. într-un discurs la Adunarea Generală a ONU, Erdogan a condamnat de asemenea situația din Fâșia Gaza, afirmând că
SUA, Danemarca și Groenlanda semnează un acord privind securitatea insulei arctice
Președintele SUA, Donald Trump, și liderii Groenlandei și Danemarcei au semnat marți un acord care permite o prezență militară americană mai extinsă în Groenlanda și care ar putea pune capăt disputei privind insula, importantă din punct de vedere strategic și bogată în resurse minerale, relatează Reuters. Acordul, semnat în timpul vizitei lui
Majoritatea germanilor doresc demisia cancelarului Merz după rezultatele slabe la alegerile regionale (sondaj)
Majoritatea germanilor doresc plecarea cancelarului Friedrich Merz după ce partidul său Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a suferit înfrângeri electorale regionale usturătoare în fața extremei drepte și a stângii radicale, potrivit unui nou sondaj publicat marți, relatează dpa. Un procent de 55% dintre respondenți, în sondajul reali
Trump anunță la ONU construirea a două baze militare 'foarte mari' în Groenlanda
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că Statele Unite vor construi două 'baze militare foarte mari' în Groenlanda, în urma unui acord încheiat cu Danemarca și autoritățile vastului teritoriu arctic, relatează AFP. 'Vom începe imediat să dezvoltăm o prezență militară semnificativă în locurile relevante. Vo








