Armata din Belarus, țară aliată Rusiei, a desfășurat exerciții militare cu 'caracter strict defensiv' în regiuni din partea sa vestică, în apropierea granițelor cu țări ale Uniunii Europene, a anunțat sâmbătă Ministerul belarus al Apărării, citat de AFP.

Aceste manevre militare au avut loc de marți până vineri și au avut ca obiectiv 'consolidarea capacității trupelor de a proteja suveranitatea și integritatea teritorială a Statului', se arată în anunțul ministerului belarus, fără a preciza numărul militarilor implicați în exerciții, menționând că acestea au inclus operațiuni de apărare a frontierelor, de distrugere a unor grupuri de sabotaj, precum și operațiuni de apărare împotriva dronelor și de folosire a acestor aparate.

'Unitățile au operat pe un front larg, îndeplinindu-și misiunile conform scenariului exercițiului într-un context complex și în evoluție constantă, și au îndeplinit cu succes sarcinile care le-au fost încredințate', mai notează Ministerul belarus al Apărării.

Belarusul desfășoară în fiecare an cel puțin două mari exerciții militare la care participă și aliații săi, în special Rusia, precum și zeci de exerciții regionale de mai mică anvergură, cum a fost acesta.

În septembrie 2025, Rusia și Belarus au efectuat manevrele Zapad-2025, la care au participat aproximativ 100.000 de soldați și s-au desfășurat de asemenea în apropierea frontierei belaruse cu țări din UE. Țări membre ale NATO au organizat la rândul lor în ultimii ani exerciții militare aproape de granițele cu Rusia și Belarus.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: Ministry of Defence Belarus/Facebook