Moscova a predat Kievului corpurile a 501 soldați ucraineni uciși în luptele din Ucraina, care a predat în schimb Rusiei corpurile a 31 de soldați ruși, relatează joi agențiile AFP și dpa, citând o declarație oficială ucraineană și presa rusă.
'În urma eforturilor de repatriere, 501 de cadavre au fost returnate Ucrainei. Potrivit părții ruse, acestea ar putea fi ale unor soldați ucraineni', a transmis Centrul ucrainean pentru prizonierii de război, care nu recunoaște corpurile predate ca fiind ale soldaților ucraineni decât după un lung proces de identificare.
Kievul nu a precizat numărul cadavrelor soldaților ruși predate Moscovei în acest nou schimb, număr care potrivit presei ruse este de 31.
Astfel de schimburi au loc cu regularitate între Ucraina și Rusia. De la începutul anului 2025, Ucraina a recuperat corpurile a circa 21.000 de soldați uciși, iar Rusia a primit în schimb aproximativ 660 de cadavre ale soldaților săi.
Această diferență majoră ar putea fi atribuită înaintării constante a trupelor ruse, care a limitat posibilitatea trupelor ucrainene de a-și recupera morții de pe câmpul de luptă.
Ambele tabere mențin secrete datele despre propriile victime în războiul declanșat prin invazia rusă din 2022, dar le exagerează pe cele ale inamicului.
Pe baza informațiilor publice disponibile, precum necrologuri, date oferite de familiile militarilor, știri publicate în mass-media sau documente ale autorităților locale, numărul militarilor ucraineni uciși în acest război ar fi de circa 200.000, iar cel al militarilor ruși de circa 350.000, notează agenția dpa.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
#Ucraina și Rusia au făcut încă un schimb de corpuri ale soldaților uciși

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Takaichi și Trump și-au coordonat pozițiile legate de China înaintea sosirii președintelui chinez Xi Jinping în SUA
Premierul japonez Sanae Takaichi a discutat marți cu președintele american Donald Trump despre chestiuni legate de China cu o zi înaintea sosirii în Statele Unite a președintelui chinez Xi Jinping, în contextul tensiunilor prelungite legate de Taiwan, transmite miercuri EFE. 'Având &ici
Elon Musk îl laudă pe 'marele lider' Xi Jinping, într-un interviu acordat televiziunii de stat chineze
Antreprenorul miliardar Elon Musk, directorul general al Tesla Inc., l-a lăudat pe președintele chinez Xi Jinping, numindu-l un 'lider extraordinar', într-un interviu acordat miercuri postului de televiziune de stat chinez CCTV, relatează Reuters. 'Sub conducerea sa, China a cunoscut o prosperitate imensă', a declarat Mus
Lidera opoziției, Maria Corina Machado, împiedicată să se întoarcă în Venezuela
Lidera opoziției din Venezuela, Maria Corina Machado, aflată în exil în Panama, a fost împiedicată marți să revină în țară, au declarat pentru AFP surse ale partidului său politic Vente Venezuela. 'Da, a încercat să se întoarcă, dar a fost împiedicată', a declarat o sursă din cadrul echipei lau
Venezuela: Trump s-a întâlnit cu Delcy Rodriguez la New York
Președintele SUA, Donald Trump s-a întâlnit marți cu președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, în cadrul unui schimb informal de opinii în marginea Adunării Generale a ONU de la New York, a anunțat un oficial de la Casa Albă, citat de AFP. Până în prezent, s-au aflat puține detalii despre conținut
Rubio se va întâlni cu omologul său rus la New York (Departamentul de Stat)
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, se va întâlni miercuri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în marginea Adunării Generale a ONU la New York, a anunțat marți Departamentul de Stat, notează AFP. întâlnirea va avea loc în aceeași zi cu discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Belgia și Rwanda își restabilesc relațiile diplomatice
Belgia și Rwanda au anunțat marți restabilirea relațiilor lor diplomatice, întrerupte în 2025, potrivit unui comunicat comun publicat în marginea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite la New York, transmite AFP. 'Cele două țări au decis împreună, în această zi de 22 septembrie 2026 să își res
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a dat marți vina pe eșecul controalelor la frontierele marocane pentru recenta criză a migrației din Ceuta, o exclavă spaniolă din Africa de Nord, relatează AFP. Peste 70.000 de migranți au intrat în Ceuta pe 30 și 31 iulie, înot sau pe jos din Maroc, într-un aflux masiv inedit.
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi









