Aproape 50 de ONG-uri au cerut joi Uniunii Europene să-și suspende cooperarea cu Tunisia în materie de control al migrației din cauza 'gravelor încălcari ale drepturilor omului' la care sunt suspuși migranții în această țară, relatează AFP.

Apelul a fost lansat cu ocazia marcării a trei ani de la semnarea acordului încheiat în iulie 2023, în baza căruia UE s-a angajat să ofere sprijin financiar Tunisiei în schimbul unor controale mai stricte asupra plecărilor migranților către țărmuri europene prin Marea Mediterană.

Apelul este semnat de 46 de organizații pentru drepturile omului și ajutor umanitar, între care Amnesty International, Human Rights Watch (HRW), SOS Mediterranee și Sea-Watch.

Potrivit acestor organizații, 'memorandumul de înțelegere' din 16 iulie 2023 dintre UE și Tunisia 'a alimentat și normalizat' încălcările drepturilor migranților de către autoritățile tunisiene.

'Măsurile de control la frontieră finanțate în cadrul memorandumului, precum și legătura lor cu încălcări documentate ale drepturilor omului, inclusiv în timpul interceptărilor pe mare susținute de UE, ridică îngrijorări serioase cu privire la riscul ca Uniunea Europeană să fie complice la încălcări grave ale dreptului internațional privind refugiații', scriu ele.

Astfel, ONG-urile cer 'Comisiei Europene și statelor membre ale UE să-și suspende imediat sprijinul acordat Tunisiei în ceea ce privește controlul frontierelor și gestionarea migrației, inclusiv sprijinul acordat forțelor de securitate tunisiene responsabile de aceste încălcări grave'.

Organizațiile semnatare condamnă, de asemenea, 'retorica rasistă a președintelui tunisian, a înalților oficiali guvernamentali și a parlamentarilor împotriva africanilor subsaharieni, inclusiv a cetățenilor tunisieni de culoare'.

Tunisia a fost țara de unde a pornit scânteia ce a aprins seria revoluțiilor arabe în 2011, odată cu înlăturarea președintelui Ben Ali.

Însă, de la preluarea puterii de către președintele Kais Saied în iulie 2021, prin care acesta și-a acordat puteri depline, ONG-urile locale și internaționale au denunțat constant degradarea situației drepturilor omului și a statului de drept.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Anda Badea)