Miliardarul american Elon Musk și-a exprimat miercuri deschis susținerea pentru Marine Le Pen, posibilă candidată a partidului francez naționalist și eurosceptic Adunarea Națională (RN) la alegerile prezidențiale din 2027, mesaj în urma căruia a fost acuzat de guvernul președintelui Emmanuel Macron de ingerință în politica internă a Franței, potrivit AFP.
'Ea este ultima speranță a Franței', a scris Elon Musk pe rețeaua sa de socializare X, unde în plus a repostat un mesaj în care subliniază că 'cifrele în sondaje pentru Marine Le Pen au decolat'.
Pe aceeași rețea de socializare, ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot i-a cerut miliardarului american să-și retragă cuvintele. 'Așa cum spunem noi în franceză: numai imbecilii nu-și schimbă părerea', afirmă șeful diplomației franceze.
Mesajul postat de Elon Musk în sprijinul lui Marine Le Pen nu este nesemnificativ în perspectiva alegerilor prezidențiale franceze, dat fiind că el controlează puternicii algoritmi ai rețelei sociale X.
Elon Musk și-a manifestat până în prezent sprijinul pentru Marine Le Pen mai ales în timpul procesului penal al acesteia încheiat săptămâna trecută, fără a-i fi susținut anterior în mod explicit candidatura la alegerile de anul viitor.
'Sper și o încurajez pe doamna Le Pen să depășească această persecuție și să candideze la următoarele alegeri prezidențiale' din 2027, afirma el pe 1 aprilie 2025, după condamnarea în primă instanță a liderei extremei-drepte franceze într-un dosar de fraudă cu fonduri europene în legătură cu plata unor asistenți din Parlamentul European.
Marine Le Pen a fost condamnată marțea trecută de Curtea de Apel de la Paris la 45 de luni de interdicție de a fi aleasă într-o funcție publică, dintre care 15 luni sunt executorii și restul de 30 de luni cu suspendare, și la trei ani de închisoare, din care doi cu suspendare și un an de arest la domiciliu cu monitorizare cu brățară electronică, o sentință mai blândă față de cea dată de prima instanță în martie anul trecut.
Ea a fost atunci condamnată la o perioadă de ineligibilitate de cinci ani cu executare imediată și la patru ani de detenție, dintre care doi cu suspendare și doi cu executare în arest la domiciliu cu monitorizare cu ajutorul unei brățări electronice.
Întrucât perioada de ineligibilitate executorie de 15 luni decisă acum se scurge de la sentința din martie 2025, aceasta este deja încheiată, așadar noua sentință i-ar permite să candideze la alegerile prezidențiale anul viitor, dar arestul la domiciliu ar face dificilă participarea la campania electorală pentru scrutinul din aprilie-mai 2027. Totuși, Marine Le Pen a susținut că ar putea face campanie fără brățară electronică, întrucât va formula un nou recurs, la Curtea de Casație, cea mai înaltă instanță a Franței.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Elon Musk vede în Marine Le Pen 'ultima speranță a Franței'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Elon Musk îl laudă pe 'marele lider' Xi Jinping, într-un interviu acordat televiziunii de stat chineze
Antreprenorul miliardar Elon Musk, directorul general al Tesla Inc., l-a lăudat pe președintele chinez Xi Jinping, numindu-l un 'lider extraordinar', într-un interviu acordat miercuri postului de televiziune de stat chinez CCTV, relatează Reuters. 'Sub conducerea sa, China a cunoscut o prosperitate imensă', a declarat Mus
Lidera opoziției, Maria Corina Machado, împiedicată să se întoarcă în Venezuela
Lidera opoziției din Venezuela, Maria Corina Machado, aflată în exil în Panama, a fost împiedicată marți să revină în țară, au declarat pentru AFP surse ale partidului său politic Vente Venezuela. 'Da, a încercat să se întoarcă, dar a fost împiedicată', a declarat o sursă din cadrul echipei lau
Venezuela: Trump s-a întâlnit cu Delcy Rodriguez la New York
Președintele SUA, Donald Trump s-a întâlnit marți cu președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, în cadrul unui schimb informal de opinii în marginea Adunării Generale a ONU de la New York, a anunțat un oficial de la Casa Albă, citat de AFP. Până în prezent, s-au aflat puține detalii despre conținut
Rubio se va întâlni cu omologul său rus la New York (Departamentul de Stat)
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, se va întâlni miercuri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în marginea Adunării Generale a ONU la New York, a anunțat marți Departamentul de Stat, notează AFP. întâlnirea va avea loc în aceeași zi cu discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Belgia și Rwanda își restabilesc relațiile diplomatice
Belgia și Rwanda au anunțat marți restabilirea relațiilor lor diplomatice, întrerupte în 2025, potrivit unui comunicat comun publicat în marginea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite la New York, transmite AFP. 'Cele două țări au decis împreună, în această zi de 22 septembrie 2026 să își res
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a dat marți vina pe eșecul controalelor la frontierele marocane pentru recenta criză a migrației din Ceuta, o exclavă spaniolă din Africa de Nord, relatează AFP. Peste 70.000 de migranți au intrat în Ceuta pe 30 și 31 iulie, înot sau pe jos din Maroc, într-un aflux masiv inedit.
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb









