Canada, în căutare de noi parteneri pe fondul tensiunilor cu Washingtonul, vrea să dezvolte relații cu Arabia Saudită și nu îi va 'da lecții de la distanță' cu privire la drepturile omului, a declarat joi prim-ministrul său, Mark Carney, aflat în vizită în această țară, notează AFP.

Această deplasare a lui Mark Carney în Arabia Saudită, la o zi după summitul NATO din Turcia, a fost prima vizită a unui premier canadian în regat din ultimul sfert de secol.

Ea are loc la câțiva ani după o criză diplomatică fără precedent între Riad și Ottawa în 2018, sub predecesorul lui Carney, Justin Trudeau. Riadul îl expulzase atunci pe ambasadorul canadian, își rechemase propriul ambasador și înghețase orice nou schimb comercial sau investiție cu Canada, după ce Ottawa denunțase arestarea unor activiști saudiți pentru drepturile omului.

Întrebat despre acest subiect, Mark Carney a subliniat în fața presei la Jeddah că 'a discuta cu o țară nu înseamnă că suntem de acord cu tot ceea ce face acea țară'.

Însă 'a da lecții de la distanță unei țări nu este o strategie eficientă. Este satisfăcător, dar este ineficient', a estimat el, distanțându-se de predecesorul său, provenit din aceeași formațiune politică (Partidul Liberal, centru-stânga).

Această vizită în Arabia Saudită se înscrie în strategia lui Carney de a stabili parteneriate economice în întreaga lume, în condițiile în care Canada este 'prea dependentă de un singur partener', Statele Unite ale lui Donald Trump, cu care relațiile sunt tensionate, a subliniat prim-ministrul.

De asemenea, el s-a deplasat la începutul anului în India și în China, doi giganți economici cu care Canada a avut relații diplomatice dificile în ultimii ani.

În Arabia Saudită, fostul guvernator al Băncii Angliei s-a întâlnit cu prințul moștenitor, Mohammed bin Salman, și a semnat o serie de acorduri menite să consolideze cooperarea dintre cele două țări în domeniul energiei, al mineralelor critice sau al inteligenței artificiale.

Un acord-cadru care să permită companiilor canadiene să investească mai ușor în această țară ar urma să fie finalizat anul viitor. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)