Președintele Donald Trump efectuează vineri o vizită la Muntele Rushmore, muntele de granit din Dakota de Sud în care sunt sculptate capetele a patru președinți americani, în cadrul manifestărilor care marchează sărbătorirea a 250 de ani de la obținerea independenței SUA, relatează Reuters.
Deplasarea reprezintă un preludiu pentru eventul major de sâmbătă seară de la Washington, când Trump va susține un discurs în fața mulțimii adunate pe National Mall înaintea unui masiv spectacol de artificii.
Miercuri, liderul american s-a aflat la muzeul prezidențial dedicat lui Theodore Roosevelt din Medora, Dakota de Nord, unde a încurajat comparații cu unul dintre cei mai dinamici lideri americani.
La Muntele Rushmore, pe care Trump l-a vizitat și în 2020, el urmează să susțină un discurs și să urmărească de asemenea un spectacol de artificii, în pofida preocupărilor de posibil pericol de incendiu având în vedere condițiile de secetă din zonă.
În trecut Trump a vorbit deschis despre sculptarea propriului său profil pe munte pentru a se alătura celor ale lui George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt și Abraham Lincoln. 'Mi se pare o idee bună', a declarat el într-o postare în social media în 2020, în primul său mandat.
Nu au existat însă demersuri pentru a-și duce visul la îndeplinire în timpul celui de al doilea mandat. Trump a încercat în schimb să-și cimenteze moștenirea printr-o serie de proiecte de anvergură care să lase o amprentă de durată asupra capitalei țării. Printre acestea se află construirea unei săli de bal la Casa Albă, planificarea unui arc monumental și renovarea celor mai reprezentative monumente și spații publice din Washington.
Se așteaptă ca lui Trump să i se alăture secretarul de interne Doug Burgum, fost guvernator al Dakotei de Nord. Pentru a ajunge aici Trump va utiliza pentru a doua oară avionul din Qatar pe care l-a primit cadou pentru a-l folosi ca Air Force One în restul mandatului său la Casa Albă. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Simona Aruştei)
SUA250/ Trump efectuează vineri o vizită la Muntele Rushmore

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O invazie rusă într-o țară NATO nu este exclusă, dar 'improbabilă' (serviciul de informații militare danez)
O invazie rusă într-o țară NATO nu este exclusă, dar rămâne improbabilă, a estimat joi serviciul de informații militare danez (FE) într-o nouă evaluare a amenințării ruse, informează AFP. 'Există un risc scăzut, dar în creștere ca Rusia să lanseze atacuri militare limitate împotriva unei țări NATO vecine cu Ru
Kremlinul afirmă că transferul către #Ucraina al unor venituri din activele rusești înghețate în UE este ilegal
Kremlinul a declarat joi că decizia Uniunii Europene de a transfera Ucrainei venituri din active rusești înghețate este ilegală și reprezintă un furt, transmite Reuters. La începutul lunii august, Comisia Europeană a anunțat că blocul comunitar va trimite Kievului încă 1,4 miliarde de euro din profiturile extraordinare genera
#Ucraina: Șase persoane, ucise într-o lovitură rusă asupra unei întreprinderi agricole din regiunea Harkov
#Ucraina: Șase persoane, ucise într-o lovitură rusă asupra unei întreprinderi agricole din regiunea Harkov
Zelenski insistă pe lângă secretarul general al NATO asupra necesității urgente a rachetelor antibalistice pentru Ucraina
Zelenski insistă pe lângă secretarul general al NATO asupra necesității urgente a rachetelor antibalistice pentru Ucraina
Comuniștii ruși susțin că le-au fost luate 'aproape jumătate de milion de voturi' la recentele alegeri parlamentare
Comuniștii ruși susțin că le-au fost luate 'aproape jumătate de milion de voturi' la recentele alegeri parlamentare
Pakistan: Capitala se baricadează înaintea unei manifestații prevăzute în susținerea fostului premier Imran Khan, aflat în închisoare
Autoritățile pakistaneze au intensificat arestările și au blocat joi principalele căi de acces către capitala Islamabad, în perspectiva unui protest programat pentru acest weekend de către susținătorii fostului premier Imran Khan, aflat în prezent în închisoare, relatează AFP. Autoritățile au mobilizat 22.000 de membri
Președinta Republicii Moldova și șeful legislativului condamnă noua incursiune de drone în spațiul aerian al republicii
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și șeful forului legislativ de la Chișinău, Igor Grosu, au condamnat joi noua incursiune ilegală de drone în spațiul aerian al republicii. Războiul Rusiei pune în pericol întreaga Europă, a afirmat Maia Sandu, indicând că dronele care au încălcat spațiul aerian al republicii sunt de proveniență
Ministrul israelian al apărării îl califică pe Erdogan drept un 'sultan de hârtie'
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a reacționat joi la criticile aduse Israelului de către președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, de la tribuna Adunării Generale a ONU, calificându-l drept un 'sultan de hârtie', relatează EFE. 'Erdogan este un 'sultan de hârtie': puternic în discursur









