Demisia premierului Alexandru Munteanu este o decizie care reflectă efectele scandalului privind salariile exagerate la întreprinderi de stat asupra imaginii guvernării, susțin analiști politici de la Chișinău, avertizând că o instabilitate prelungită ar putea influența negocierile de aderare la UE, dar ei totodată subliniază că formarea rapidă a unui nou guvern ar limita impactul negativ, Republica Moldova având instituțiile necesare pentru a evita un vid de putere, relatează Radio Chișinău.
Comentatorul politic Nicolae Negru consideră că demisia premierului este una surprinzătoare și ar putea fi legată de gestionarea scandalului de la MoldATSA, care a afectat imaginea guvernului. El afirmă că măsurile luate de executiv în acest caz nu au fost suficient de convingătoare pentru public și că lipsa de reacție eficientă a contribuit la decizia de demisie. În opinia sa, fostul premier ar trebui să explice clar motivele plecării, pentru a evita confuziile. Nicolae Negru avertizează că o perioadă îndelungată de instabilitate ar putea afecta negocierile de aderare la Uniunea Europeană și reformele aflate în desfășurare, însă un executiv instalat rapid ar limita impactul negativ.
'E o demisie surprinzătoare. Probabil guvernarea a considerat că măsurile întreprinse până acum în scandalul legat de MoldATSA nu au fost suficient de convingătoare pentru cetățeni. Imaginea guvernării a fost puternic afectată și, cred eu, așa s-a ajuns la această decizie. Totuși, domnul Munteanu trebuie să explice cetățenilor motivele demisiei, pentru că în prezent lasă loc de confuzii', a afirmat analistul citat.
'Domnul Munteanu poartă o parte din vină. Era domeniul executivului, iar corpul de control al guvernului din Consiliul de administrație al MoldATSA nu și-a făcut datoria. I se poate reproșa că nu a monitorizat cum se cuvine situația. Este adevărat că nu are o experiență administrativă și s-a concentrat pe economie și creșterea economică. Asta poate explica unele lacune, dar nu le justifică. Cred că și acest lucru l-a determinat să plece din funcție. Consecințele depind de cât va dura această perioadă de instabilitate. Nu este un moment potrivit, deoarece avem negocieri cu Uniunea Europeană și reforme importante în desfășurare. Dacă instabilitatea va continua, Republica Moldova va avea de suferit. Dacă însă un nou prim-ministru va fi desemnat rapid și până în toamnă vom avea un nou guvern, impactul negativ va fi redus', mai spune Nicolae Negru.
La rândul său, expertul Daniel Vodă a declarat că demisia premierului este un moment politic important, dar nu creează un vid de putere, deoarece Republica Moldova are instituții funcționale și o majoritate parlamentară capabilă să formeze un nou guvern. El a subliniat că schimbarea executivului este un proces firesc într-o democrație și a îndemnat la evitarea speculațiilor, susținând că atenția trebuie să rămână asupra stabilității, transparenței și continuării parcursului european al Republicii Moldova.
'Republica Moldova are o majoritate parlamentară capabilă să formeze un guvern, instituții funcționale și proceduri constituționale care să arate ce urmează. O demisie a prim-ministrului este, evident, un moment politic important și vom afla motivele care au condus la aceasta. Dar nu este un vid de putere și nu este un motiv de panică. Într-o democrație, guvernele se schimbă. Echipele executive se remodelează. O putere politică desemnează o nouă echipă, își asumă responsabilitatea în fața parlamentului și merge mai departe. De aceea, în aceste zile, aș lăsa bârfele și speculațiile deoparte. Să ascultăm cu atenție mesajele oficiale, să urmărim evoluțiile instituționale și să venim cu propuneri constructive. Inclusiv din partea opoziției parlamentare și extraparlamentare. Să cerem transparență de la guvernare - este esența statului de drept', spune Daniel Vodă.
Constituția Republicii Moldova nu stabilește un termen fix în care președintele să desemneze un candidat la funcția de prim-ministru după demisia guvernului. Președintele trebuie însă să consulte grupurile parlamentare și să înainteze un candidat. Până la învestirea noului cabinet, guvernul demisionar exercită atribuțiile în regim de interimat. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
Republica Moldova: Demisia premierului legată de efectele scandalului privind salariile exagerate la stat asupra imaginii guvernării (analiști)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONU/Zelenski afirmă că ar ajunge la Moscova doar pe 'o rachetă', răspunzând la întrebările jurnaliștilor ruși
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuții la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe 'o rachetă', ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, rela
Invitarea lui Putin la summitul G20 ar putea încuraja agresiunea rusă în #Ucraina, consideră premierul polonez
Invitarea președintelui rus Vladimir Putin la summitul G20, care va avea loc în decembrie în SUA, la Miami, ar putea încuraja Rusia să-și continue agresiunea împotriva Ucrainei, a susținut joi premierul polonez Donald Tusk, potrivit Reuters.
Statele baltice impun sancțiuni proprii împotriva a doi oligarhi ruși
Cele trei state baltice - Letonia, Estonia și Lituania - au impus măsuri punitive împotriva oligarhilor ruși Alișer Usmanov și Mihail Fridman în urma ridicării controversate a sancțiunilor UE împotriva celor doi, informează joi dpa. Estonia 'nu a considerat justă scoaterea acestor doi oameni de afaceri ruși proeminenți de pe lista cu sanc
O invazie rusă într-o țară NATO nu este exclusă, dar 'improbabilă' (serviciul de informații militare danez)
O invazie rusă într-o țară NATO nu este exclusă, dar rămâne improbabilă, a estimat joi serviciul de informații militare danez (FE) într-o nouă evaluare a amenințării ruse, informează AFP. 'Există un risc scăzut, dar în creștere ca Rusia să lanseze atacuri militare limitate împotriva unei țări NATO vecine cu Ru
Kremlinul afirmă că transferul către #Ucraina al unor venituri din activele rusești înghețate în UE este ilegal
Kremlinul a declarat joi că decizia Uniunii Europene de a transfera Ucrainei venituri din active rusești înghețate este ilegală și reprezintă un furt, transmite Reuters. La începutul lunii august, Comisia Europeană a anunțat că blocul comunitar va trimite Kievului încă 1,4 miliarde de euro din profiturile extraordinare genera
#Ucraina: Șase persoane, ucise într-o lovitură rusă asupra unei întreprinderi agricole din regiunea Harkov
Șase persoane au murit într-un atac rus cu dronă efectuat joi asupra unei întreprinderi agricole în regiunea Harkov, din nord-estul Ucrainei, a anunțat premierul ucrainean Serghi Korețki, potrivit AFP. ''în această dimineață, o dronă a lovit o întreprindere agricolă'', a indicat șeful guvernului de
Zelenski insistă pe lângă secretarul general al NATO asupra necesității urgente a rachetelor antibalistice pentru Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, că armata ucraineană are nevoie urgentă de rachete interceptoare capabile să doboare rachetele balistice rusești la care Ucraina este în prezent extrem de vulnerabilă, informează joi EFE.
Comuniștii ruși susțin că le-au fost luate 'aproape jumătate de milion de voturi' la recentele alegeri parlamentare
Comuniștii ruși au declarat joi că la alegerile legislative în regiunea Krasnodar (sud), unde partidul Kremlinului, Rusia Unită, a câștigat majoritatea, ca și în restul țării, 'le-au fost furate aproape jumătate de milion de voturi', relatează EFE. Frauda a fost denunțată de Aleksandr Safronov, secretarul comitetului









