Un nou atac masiv combinat cu rachete și drone, îndreptat în special asupra Kievului, a ucis cel puțin 20 de persoane și a rănit alte peste 80 în capitala ucraineană joi, evidențiind vulnerabilitatea apărării antiaeriene ucrainene în fața rachetelor balistice rusești, relatează EFE.
Potrivit Forțelor aeriene ucrainene, armata rusă a utilizat 74 de rachete și 496 de drone în acest nou atac. Până la 476 de drone au fost neutralizate, la fel și 48 de rachete.
Ca de obicei, procentul interceptărilor de rachete a fost mult mai mic din cauza neputinței capacităților ucrainene în fața rachetelor balistice rusești.
În atac, Rusia a folosit 24 de rachete balistice Iskander-M, dintre care Ucraina a reușit să doboare doar patru.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a recunoscut această vulnerabilitate a țării sale și a solicitat SUA să răspundă cât mai curând posibil la cererea sa ca Ucraina să poată să producă sisteme antiaeriene Patriot și rachete pentru aceste sisteme americane, singurele capabile să contracareze în mod sigur rachetele balistice rusești.
Zelenski a menționat și necesitatea de a concretiza cât mai curând posibil discuțiile pe care le poartă cu Germania și cu alți aliați europeni în vederea fabricării pe vechiul continent a unei tehnologii proprii de apărare împotriva rachetelor balistice, pentru a nu mai depinde de SUA.
Președintele ucrainean a spus că livrările de apărare antiaeriană constituie o 'prioritate critică' pentru armata sa și a amintit cât de important este ca partenerii săi - mai ales cei europeni - să continue să contribuie cu bani la fondul care permite Kievului să cumpere rachete interceptoare PAC-3 pentru sistemele Patriot din SUA.
Ucraina depinde deocamdată de aceste rachete - pe care SUA a încetat să i le mai trimită gratuit după revenirea președintelui Donald Trump la Casa Albă - pentru a încerca să doboare rachetele balistice rusești.
Atât sistemele Patriot, cât și rachetele PAC-3 pe care le utilizează reprezintă o marfă rară pe piața internațională a armamentului, unde cererea pentru aceste tehnologii a crescut vertiginos ca urmare a războiului din Iran.
Ca aproape întotdeauna după astfel de atacuri, Kievul și Moscova au prezentat rapoarte diametral opuse despre țintele lovite în bombardamentul de noaptea trecută.
Zelenski și guvernul ucrainean, autoritățile de la Kiev și canalele ucrainene de Telegram au publicat numeroase imagini cu blocuri de locuințe, unități comerciale și infrastructuri ale unor întreprinderi distruse sau avariate de rachete sau drone rusești.
Șefa guvernului ucrainean Iulia Sviridenko a denunțat lovituri directe - și, prin urmare, aparent deliberate - împotriva a peste 20 de clădiri de apartamente din Kiev, printre ale căror dărâmături au fost găsite în timpul zilei corpurile celor 20 de morți și mulți dintre cei peste 80 de răniți în atac.
La rândul său, Ministerul Apărării rus a apărat presupusa legitimitate a atacului, afirmând că acesta a avut ca obiectiv principal fabrici de rachete și depozite de drone din capitala Ucrainei.
Raportul rus privind atacul a fost mult mai detaliat decât de obicei și a prezentat o listă extinsă de obiective din industria militară ucraineană care ar fi fost lovite, printre care fabrica de componente radioelectronice pentru rachete 'Radioniks', fabrica de asamblare a dronelor 'ATLON AVIA', două fabrici de sisteme și piese pentru tancuri și drone de spionaj, precum și o fabrică de asamblare a companiei aeronautice Antonov, care produce drone.
În plus, armata rusă a declarat că a lovit și depozite de combustibil pentru armata ucraineană și stații de pompare a gazelor care furnizează energie unor companii de apărare din Ucraina.
Pe de altă parte, atât autoritățile ruse, cât și armata ucraineană au semnalat un nou atac al forțelor Kievului împotriva unei rafinării din Rusia, de data aceasta aparținând gigantului energetic Lukoil și situată în regiunea rusă Nijni Novgorod, la aproximativ 450 de kilometri est de Moscova.
Potrivit autorităților regionale ruse, o persoană și-a pierdut viața în acest nou atac ucrainean asupra industriei petroliere ruse.
Statul Major General ucrainean a comunicat de asemenea despre mai multe obiective militare și logistice rusești lovite de forțele Kievului la primele ore ale dimineții de joi.
Ministerul Apărării rus a anunțat doborârea a 327 de drone ucrainene cu aripi fixe deasupra a 18 regiuni din Rusia și a regiunilor ocupate în Ucraina, mărilor Neagră și Azov.
Pentru prima oară în ultimele zile, numărul dronelor și rachetelor rusești lansate împotriva Ucrainei a fost joi mai mare decât cel al celor lansate în zori în direcția opusă.
Faptul că Rusia a folosit puține drone și foarte puține rachete în atacurile sale recente i-a făcut pe mulți observatori să creadă că Moscova acumula armament pentru a lansa un bombardament masiv precum cel de joi, care fusese anticipat cu o zi înainte de Volodimir Zelenski, în baza informațiilor serviciilor sale speciale. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Ady Ivaşcu)
Un atac masiv rusesc face cel puțin 20 de morți la Kiev, confirmând vulnerabilitatea Ucrainei în fața rachetelor balistice

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONU/Zelenski afirmă că ar ajunge la Moscova doar pe 'o rachetă', răspunzând la întrebările jurnaliștilor ruși
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuții la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe 'o rachetă', ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, rela
Invitarea lui Putin la summitul G20 ar putea încuraja agresiunea rusă în #Ucraina, consideră premierul polonez
Invitarea președintelui rus Vladimir Putin la summitul G20, care va avea loc în decembrie în SUA, la Miami, ar putea încuraja Rusia să-și continue agresiunea împotriva Ucrainei, a susținut joi premierul polonez Donald Tusk, potrivit Reuters.
Statele baltice impun sancțiuni proprii împotriva a doi oligarhi ruși
Cele trei state baltice - Letonia, Estonia și Lituania - au impus măsuri punitive împotriva oligarhilor ruși Alișer Usmanov și Mihail Fridman în urma ridicării controversate a sancțiunilor UE împotriva celor doi, informează joi dpa. Estonia 'nu a considerat justă scoaterea acestor doi oameni de afaceri ruși proeminenți de pe lista cu sanc
O invazie rusă într-o țară NATO nu este exclusă, dar 'improbabilă' (serviciul de informații militare danez)
O invazie rusă într-o țară NATO nu este exclusă, dar rămâne improbabilă, a estimat joi serviciul de informații militare danez (FE) într-o nouă evaluare a amenințării ruse, informează AFP. 'Există un risc scăzut, dar în creștere ca Rusia să lanseze atacuri militare limitate împotriva unei țări NATO vecine cu Ru
Kremlinul afirmă că transferul către #Ucraina al unor venituri din activele rusești înghețate în UE este ilegal
Kremlinul a declarat joi că decizia Uniunii Europene de a transfera Ucrainei venituri din active rusești înghețate este ilegală și reprezintă un furt, transmite Reuters. La începutul lunii august, Comisia Europeană a anunțat că blocul comunitar va trimite Kievului încă 1,4 miliarde de euro din profiturile extraordinare genera
#Ucraina: Șase persoane, ucise într-o lovitură rusă asupra unei întreprinderi agricole din regiunea Harkov
Șase persoane au murit într-un atac rus cu dronă efectuat joi asupra unei întreprinderi agricole în regiunea Harkov, din nord-estul Ucrainei, a anunțat premierul ucrainean Serghi Korețki, potrivit AFP. ''în această dimineață, o dronă a lovit o întreprindere agricolă'', a indicat șeful guvernului de
Zelenski insistă pe lângă secretarul general al NATO asupra necesității urgente a rachetelor antibalistice pentru Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, că armata ucraineană are nevoie urgentă de rachete interceptoare capabile să doboare rachetele balistice rusești la care Ucraina este în prezent extrem de vulnerabilă, informează joi EFE.
Comuniștii ruși susțin că le-au fost luate 'aproape jumătate de milion de voturi' la recentele alegeri parlamentare
Comuniștii ruși au declarat joi că la alegerile legislative în regiunea Krasnodar (sud), unde partidul Kremlinului, Rusia Unită, a câștigat majoritatea, ca și în restul țării, 'le-au fost furate aproape jumătate de milion de voturi', relatează EFE. Frauda a fost denunțată de Aleksandr Safronov, secretarul comitetului









