Kremlinul a negat luni relatări din presă conform cărora președintele belarus Aleksandr Lukașenko, care a petrecut două zile într-o vizită în Rusia în weekend, i-ar fi transmis președintelui rus Vladimir Putin un mesaj din partea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, relatează agenția EFE.
'Nu!', a răspuns purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, la o întrebare pe acest subiect în timpul conferinței sale de presă zilnice.
În schimb, Peskov a confirmat că Ucraina a fost unul dintre subiectele abordate de cei doi lideri în discuțiile lor care s-au prelungit timp de două zile la reședința lui Putin de la Valdai.
Anterior, mai multe mass-media au sugerat că Lukașenko i-ar fi transmis lui Putin un mesaj din partea lui Zelenski, mai ales că președintele belarus însuși a confirmat săptămâna trecută că s-a întâlnit la Minsk cu trimiși ai președintelui ucrainean.
Președintele belarus a sosit vineri în Rusia pentru a se întâlni cu Putin, pe fondul unei escaladări a tensiunilor dintre Belarus și Ucraina, care se teme de intrarea Minskului în război, lucru negat de președintele belarus. Putin și Lukașenko au avut două întâlniri, vineri seară și sâmbătă, dar nu au fost transmise presei detalii despre discuții.
Vizita lui Lukașenko în Rusia a avut loc la scurt timp după ce președintele ucrainean a susținut că Rusia are planuri de a implica Belarusul mai activ în războiul ruso-ucrainean. Zelenski a făcut referire la documente ale serviciului ucrainean de informații externe care ar arăta că autoritățile belaruse construiesc drumuri, un depozit de combustibil și un depozit de muniții în apropierea graniței cu Ucraina.
Lukașenko a anunțat joi că s-a întâlnit cu reprezentanți ai lui Zelenski la Minsk și i-a avertizat ca Ucraina să nu încerce să atragă țara sa în război. 'Nu vrem război', a insistat președintele belarus. Continuând mesajul într-un mod criptic, el a descris Ucraina drept o 'monedă de schimb' într-un joc mai amplu.
'Dacă el (Zelenski n.red) crede că ne poate vorbi așa și apoi să ne atragă în război, atunci trebuie să înțeleagă că natura războiului se va schimba radical', a mai spus președintele belarus după discuția cu reprezentanții ucraineni.
Lukașenko s-a referit astfel la o cerere ultimativă prin care Zelenski i-a cerut să dezactiveze stațiile de releu instalate în proximitatea frontierei belaruso-ucrainene și folosite pentru ghidarea dronelor rusești în atacurile asupra Ucrainei, președintele ucrainean amenințând că, în caz contrar, Kievul va acționa singur pentru a neutraliza aceste instalații. Miercuri seară, Zelenski a declarat că aceste relee au fost dezactivate de către autoritățile de la Minsk.
Dar Ucraina este preocupată și de cooperarea dintre Moscova și Minsk la alte capitole decât cel militar, în special asistența energetică pe care Belarusul o oferă Rusiei în timp ce rafinăriile acesteia din urmă sunt atacate sistematic de dronele ucrainene, atacuri care au provocat o criză de combustibili în Rusia.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Kremlinul neagă relatări conform cărora Lukașenko i-ar fi transmis lui Putin un mesaj de la Zelenski

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONU/Zelenski afirmă că ar ajunge la Moscova doar pe 'o rachetă', răspunzând la întrebările jurnaliștilor ruși
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuții la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe 'o rachetă', ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, rela
Invitarea lui Putin la summitul G20 ar putea încuraja agresiunea rusă în #Ucraina, consideră premierul polonez
Invitarea președintelui rus Vladimir Putin la summitul G20, care va avea loc în decembrie în SUA, la Miami, ar putea încuraja Rusia să-și continue agresiunea împotriva Ucrainei, a susținut joi premierul polonez Donald Tusk, potrivit Reuters.
Statele baltice impun sancțiuni proprii împotriva a doi oligarhi ruși
Cele trei state baltice - Letonia, Estonia și Lituania - au impus măsuri punitive împotriva oligarhilor ruși Alișer Usmanov și Mihail Fridman în urma ridicării controversate a sancțiunilor UE împotriva celor doi, informează joi dpa. Estonia 'nu a considerat justă scoaterea acestor doi oameni de afaceri ruși proeminenți de pe lista cu sanc
O invazie rusă într-o țară NATO nu este exclusă, dar 'improbabilă' (serviciul de informații militare danez)
O invazie rusă într-o țară NATO nu este exclusă, dar rămâne improbabilă, a estimat joi serviciul de informații militare danez (FE) într-o nouă evaluare a amenințării ruse, informează AFP. 'Există un risc scăzut, dar în creștere ca Rusia să lanseze atacuri militare limitate împotriva unei țări NATO vecine cu Ru
Kremlinul afirmă că transferul către #Ucraina al unor venituri din activele rusești înghețate în UE este ilegal
Kremlinul a declarat joi că decizia Uniunii Europene de a transfera Ucrainei venituri din active rusești înghețate este ilegală și reprezintă un furt, transmite Reuters. La începutul lunii august, Comisia Europeană a anunțat că blocul comunitar va trimite Kievului încă 1,4 miliarde de euro din profiturile extraordinare genera
#Ucraina: Șase persoane, ucise într-o lovitură rusă asupra unei întreprinderi agricole din regiunea Harkov
Șase persoane au murit într-un atac rus cu dronă efectuat joi asupra unei întreprinderi agricole în regiunea Harkov, din nord-estul Ucrainei, a anunțat premierul ucrainean Serghi Korețki, potrivit AFP. ''în această dimineață, o dronă a lovit o întreprindere agricolă'', a indicat șeful guvernului de
Zelenski insistă pe lângă secretarul general al NATO asupra necesității urgente a rachetelor antibalistice pentru Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, că armata ucraineană are nevoie urgentă de rachete interceptoare capabile să doboare rachetele balistice rusești la care Ucraina este în prezent extrem de vulnerabilă, informează joi EFE.
Comuniștii ruși susțin că le-au fost luate 'aproape jumătate de milion de voturi' la recentele alegeri parlamentare
Comuniștii ruși au declarat joi că la alegerile legislative în regiunea Krasnodar (sud), unde partidul Kremlinului, Rusia Unită, a câștigat majoritatea, ca și în restul țării, 'le-au fost furate aproape jumătate de milion de voturi', relatează EFE. Frauda a fost denunțată de Aleksandr Safronov, secretarul comitetului









