Deputații tuturor grupurilor parlamentare din forul legislativ de la Chișinău, cu excepția celor ai grupului reprezentând Partidul Comunist, au ținut joi un minut de reculegere în memoria victimelor primului val al deportărilor staliniste care a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, informează portalul Deschide.md.

În deschiderea sesiunii, președintele parlamentului moldovean Igor Grosu a amintit că, acum 85 de ani, în Basarabia a început prima operațiune a deportărilor staliniste.

'Regimul sovietic de atunci a scos peste 30.000 de oameni din casele lor, i-au urcat în trenuri de marfă și i-au trimis departe de casă în condiții inumane. Vorbim despre bunici, părinți, despre rudele noastre. Despre oamenii care au îndurat foamete, frig, umilință și suferință greu de imaginat. Mulți dintre ei nu s-au mai întors acasă', a spus Grosu.

Tragedia deportărilor este tragedia poporului nostru, a afirma Grosu, subliniind că 'avem datoria să păstrăm vie memoria și să transmitem generațiilor viitoare adevărul despre crimele unui regim totalitar'.

Cu excepția reprezentanților grupului comuniștilor lui Vladimir Voronin, parlamentarii moldoveni s-au ridicat în picioare și au dat curs propunerii lui Igor Grosu de a ține un minut de reculegere.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, în Moldova a început prima operațiune a deportărilor staliniste. Peste 32.000 de români basarabeni și bucovineni au fost ridicați și duși în mod forțat în cele mai îndepărtate locuri din Siberia și Kazahstan. Majoritatea erau așa-numiții 'culaci', preoți, intelectuali și membri ai fostelor partide politice, notează Deschide.md.

Acțiunea avea loc după o înțelegere între Hitler și Stalin - Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 - când Uniunea Sovietică a anexat regiunea dintre Prut și Nistru. Sub presiunea acelui pact, România a cedat Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Pentru a lichida fizic orice tentativă de rezistență față de noul regim, noua putere sovietică a supus populația locală unei epurări masive. Cei considerați periculoși au fost ridicați și trimiși în lagăre de muncă forțată, GULAG, în cele mai îndepărtate regiuni ale URSS, amintește publicația citată. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Anda Badea)