Aprovizionarea cu apă în sudul Iranului a fost restabilită după ce au fost efectuate reparații la rezervoarele avariate de atacurile aeriene americane, a transmis joi presa de stat iraniană, potrivit AFP.
Statele Unite au bombardat două rezervoare de apă din orașul Sirik în noaptea de marți spre miercuri, întrerupând apa potabilă pentru aproape 20.000 de oameni, potrivit companiei locale de apă.
Reparațiile au durat 'mai puțin de 12 ore', iar 'problemele de aprovizionare intermitente (...) au fost complet rezolvate' pentru satele afectate, a declarat Abdolhamid Hamzehpour, directorul general al companiei locale de apă, citat de televiziunea de stat.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaid, a denunțat atacurile de miercuri ca fiind o 'crimă de război premeditată și o încălcare flagrantă' a drepturilor omului. 'Statele Unite trebuie să fie trase la răspundere pentru aceste atacuri brutale și sistematice împotriva infrastructurii civile vitale', a afirmat el.
Instalațiile de tratare și de desalinizare a apei, în special din sudul Iranului și din statele vecine din Golf, au devenit ținte strategice și vulnerabile de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, pe 28 februarie.
La 7 martie, la apogeul conflictului, Iranul a declarat că atacurile aeriene americane au lovit o uzină de desalinizare de pe insula Qeshm, lângă Strâmtoarea Ormuz.
A doua zi, Bahreinul a raportat un atac iranian asupra unei instalații hidraulice, aparent ca represalii pentru atacul american asupra Qeshm.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)
Iran: Aprovizionarea cu apă a fost restabilită după cele mai recente atacuri americane în sud
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
Armistițiul, aproape 'lipsit de sens', potrivit Iranului, după noile lovituri americane
Armistițiul, aproape 'lipsit de sens', potrivit Iranului, după noile lovituri americane
Orientul Mijlociu: Beijingul cere 'cu fermitate' oprirea 'imediată' a operațiunilor militare
Orientul Mijlociu: Beijingul cere 'cu fermitate' oprirea 'imediată' a operațiunilor militare
Iranul declară că va transforma Orientul Mijlociu într-un 'iad' pentru SUA
Iranul declară că va transforma Orientul Mijlociu într-un 'iad' pentru SUA
Iranul a atacat baze americane din Bahrain, Kuweit și Iordania ca reacție la atacurile SUA
Iranul a atacat baze americane din Bahrain, Kuweit și Iordania ca reacție la atacurile SUA
Iran: 22 de țări cer Teheranului să înceteze atacurile împotriva persoanelor 'de pe teritoriile lor'
Iran: 22 de țări cer Teheranului să înceteze atacurile împotriva persoanelor 'de pe teritoriile lor'
Armata americană afirmă că a efectuat o nouă serie de lovituri împotriva Iranului
Armata americană afirmă că a efectuat o nouă serie de lovituri împotriva Iranului
Iranul anunță că a atacat cartierul general al Flotei a 5-a americane din Bahrein
Iranul anunță că a atacat cartierul general al Flotei a 5-a americane din Bahrein
Armata americană dezminte afirmația Iranului conform căreia Strâmtoarea Ormuz este închisă
Armata americană dezminte afirmația Iranului conform căreia Strâmtoarea Ormuz este închisă

