Guvernul bulgar, condus de Rumen Radev, un politician prorus și eurocritic, a declarat miercuri că decizia sa de a sista donarea de material militar Ucrainei pentru ca aceasta să se apere împotriva invaziei Rusiei nu înseamnă că întreprinderile din țară nu pot continua să vândă acest echipament, relatează EFE.
Ministrul bulgar al apărării, Dimitar Stoianov, a explicat miercuri la postul bTV că această decizie se înscrie pe linia partidului lui Radev, Bulgaria Progresistă, susținută în timpul campaniei pentru alegerile din 19 aprilie pe care le-a câștigat cu o majoritate absolută.
'Suspendăm livrarea de arme și muniții din depozitele armatei bulgare. Cuvântul-cheie este livrarea, nu vânzarea', a explicat ministrul.
Întrebat dacă guvernul va ignora decizia Parlamentului din 2023 de a oferi asistență militară Ucrainei, Stoianov a afirmat că acea moțiune stipula că sprijinul este condiționat de posibilitățile Bulgariei.
'Războiul din Ucraina nu se va rezolva pe câmpul de luptă. Vedem un război de poziții și, oricât de multe arme s-ar acumula, singurul rezultat este pierderea de vieți omenești. Este timpul să ne așezăm la masa negocierilor', a declarat marți ministrul apărării, anunțând încetarea ajutorului militar.
Bulgaria nu a vândut arme direct Ucrainei prin canale guvernamentale, ci prin intermediari precum Polonia, Republica Cehă, Statele Unite și România, potrivit mai multor surse media.
De la începutul invaziei ruse în 2022, producția industriei de apărare bulgare a crescut vertiginos cu 200%, iar până în 2025 genera deja între 2% și 4% din PIB-ul țării.
Guvernele bulgare anterioare au contribuit mai întâi la efortul de război al Ucrainei prin trimiterea de muniții și combustibil prin intermediari, iar de la sfârșitul anului 2022 până în 2024 prin pachete de ajutor militar aprobate oficial de parlament.
Bulgaria este unul dintre cei mai mari producători de muniție de calibrul produs în fosta Uniune Sovietică, muniție utilizată și de Ucraina.
Premierul Radev, fost pilot de avioane de vânătoare și care a fost și președinte al Bulgariei înainte de a câștiga cu majoritate absolută alegerile parlamentare din aprilie, a pledat pentru negocieri cu Rusia de la începutul invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022.
Radev se opune, de asemenea, sancțiunilor economice ale Uniunii Europene împotriva Rusiei, amintește agenția citată de presă. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Ady Ivaşcu)
Guvernul prorus bulgar precizează că nu va dona arme Ucrainei, dar va permite vânzarea lor
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 2 minute

Alte știri din categorie
Parlamentul Ucrainei aprobă modificări bugetare pentru cheltuieli record în domeniul apărării
Parlamentul Ucrainei aprobă modificări bugetare pentru cheltuieli record în domeniul apărării
#Ucraina avertizează că atacurile Rusiei asupra porturilor din regiunea Odesa amenință să provoace un colaps al exporturilor
#Ucraina avertizează că atacurile Rusiei asupra porturilor din regiunea Odesa amenință să provoace un colaps al exporturilor
#Ucraina lovește cu rachete de croazieră industria militară rusă într-un atac masiv
#Ucraina lovește cu rachete de croazieră industria militară rusă într-un atac masiv
Cinci state membre UE propun măsuri de protecție mai puternice în cazul viitorilor membri ai blocului comunitar
Cinci state membre UE propun măsuri de protecție mai puternice în cazul viitorilor membri ai blocului comunitar
Grecia aprobă expulzări mai rapide ale migranților și își propune să înființeze centre de returnare
Grecia aprobă expulzări mai rapide ale migranților și își propune să înființeze centre de returnare
O bombă amplasată sub o mașină a ucis un bărbat la Moscova; ar fi un responsabil din Ministerul rus al Apărării (presa)
O bombă amplasată sub o mașină a ucis un bărbat la Moscova; ar fi un responsabil din Ministerul rus al Apărării (presa)
Taiwan: Exercițiu cu foc real folosind lansatoare multiple de rachete HIMARS în premieră în apele din fața strâmtorii
Taiwan: Exercițiu cu foc real folosind lansatoare multiple de rachete HIMARS în premieră în apele din fața strâmtorii
Lidera opoziției din Taiwan consideră 'pozitivă' respingerea independenței insulei de către Trump
Lidera opoziției din Taiwan consideră 'pozitivă' respingerea independenței insulei de către Trump





