Ministrul francez al justiției, Gerald Darmanin, a afirmat luni că a cerut procurorilor să examineze 70.000 de acuzații de violență împotriva minorilor, după un val de indignare legat de moartea unei fetițe de 11 ani, transmite Reuters.
Moartea Lyhannei a bulversat Franța, după ce autoritățile au admis că nu au acționat în legătură cu plângeri anterioare de viol asupra unui copil formulate împotriva principalului suspect.
Cazul ''marchează un eșec îngrozitor din partea statului și a sistemului judiciar'', a spus Darmanin, subliniind că procurorii trebuie să examineze toate plângerile oficiale depuse la autoritățile din întreaga țară până pe 14 iulie, acest lucru fiind ''o prioritate absolută''.
Întrebat dacă va demisiona, Darmanin a afirmat că, ''dacă se identifică deficiențe'', își va asuma responsabilitatea și va propune ''acțiuni disciplinare, de la mustrare până la demitere''.
Legislatori din întreg spectrul politic au denunțat eșecul sistemului judiciar de a proteja femeile și copiii de violențe sexuale.
Lyhanna a fost găsită moartă joia trecută într-un siloz din Fleurance, în sud-vestul Franței, după șase zile de căutări. Ea fusese văzută ultima dată pe 29 mai, în fața școlii sale, urcând în mașina tatălui unei prietene. Suspectul, Jerome B., în vârstă de 41 de ani, se confrunta deja cu acuzații de viol.
Inculpat acum de răpire și sechestrare ilegală - circumstanțele decesului copilei nu sunt cunoscute încă -, suspectul se sustrăsese anterior justiției, în pofida unor suspiciuni de abuz sexual asupra copiilor. El face obiectul a patru plângeri și două sesizări.
''O disfuncționalitate inacceptabilă'', a declarat președintele francez Emmanuel Macron.
Circa 6.000 de oameni au participat duminică la Fleurance la un marș tăcut în urma acestei tragedii.
La Montestruc-sur-Gers, un sat din apropiere de domiciliul principalului suspect, indicatorul cu numele satului a fost acoperit cu un cearșaf alb purtând inscripția ''Pedeapsa cu moartea pentru pedofili'', a observat duminică un fotograf AFP.
Pedeapsa cu moartea a fost abolită în Franța în 1981.
''Acesta nu este un incident minor. Este un eșec sistemic al instituțiilor'', a denunțat pe Instagram Fundația femeilor.
Opinia publică a fost consternată în special de modul în care a fost tratată o plângere pentru viol asupra unei copile de 10 ani, depusă împotriva lui Jerome B. în august 2025. Aproape nouă luni mai târziu - după ce plângerea a fost transferată de la un parchet la altul - ancheta era încă în desfășurare, iar suspectul nu fusese interogat.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Franța în 2025 pentru incapacitatea autorităților de a asigura protecția adecvată victimelor unor violuri care aveau 13, 14 și 15 ani în momentul agresiunii, găsind statul vinovat de ''victimizare secundară''. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea)
Franța va analiza 70.000 de acuzații de violență asupra minorilor, după moartea unei fetițe de 11 ani
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 2 minute

Alte știri din categorie
Libanul susține că Israelul i-a bombardat teritoriul de aproape 3.500 de ori în timpul armistițiului
Libanul susține că Israelul i-a bombardat teritoriul de aproape 3.500 de ori în timpul armistițiului
Iranul își închide spațiul aerian după schimbul de lovituri cu Israelul
Iranul își închide spațiul aerian după schimbul de lovituri cu Israelul
BTA/ Președinta Bulgariei se opune ideii ca Marea Neagră să fie considerată doar o zonă militarizată
BTA/ Președinta Bulgariei se opune ideii ca Marea Neagră să fie considerată doar o zonă militarizată
Premierul polonez Tusk cere calm și dialog cu Ucraina în legătură cu un masacru din Al Doilea Război Mondial
Premierul polonez Tusk cere calm și dialog cu Ucraina în legătură cu un masacru din Al Doilea Război Mondial
UE alocă încă o tranșă din programul de sprijin european de 50 de miliarde de euro pentru #Ucraina
UE alocă încă o tranșă din programul de sprijin european de 50 de miliarde de euro pentru #Ucraina
Irakul anunță redeschiderea spațiului său aerian, după ce Iranul a anunțat că pune capăt operațiunii împotriva Israelului
Irakul anunță redeschiderea spațiului său aerian, după ce Iranul a anunțat că pune capăt operațiunii împotriva Israelului
Se prefigurează o lume a ''lorzilor războiului'', atenționează cercetători germani
Se prefigurează o lume a ''lorzilor războiului'', atenționează cercetători germani
Comisia Europeană aprobă subvențiile Italiei pentru energia regenerabilă
Comisia Europeană aprobă subvențiile Italiei pentru energia regenerabilă







