Prim-ministrul finlandez Petteri Orpo a convocat luni o reuniune pentru a discuta despre modul de a gestiona incursiunile dronelor străine, într-un context de îngrijorare privind o eventuală intruziune în spațiul aerian al țării sale, relatează AFP.
Mai multe drone ucrainene rătăcite s-au prăbușit în Finlanda din luna martie, în timp ce la începutul lunii o alertă a îndemnat populația din regiunea Uusimaa, din sudul țării, care include Helsinki, să rămână în locuințe după semnalări ale unor potențiale drone rătăcite.
Finlanda are o frontieră comună cu Rusia și este în stare de alertă după ce Kremlinul a ordonat trimiterea de trupe în Ucraina în februarie 2022.
Înainte de reuniunea de luni, Confederația industriilor finlandeze a cerut ''informații mai precise privind amenințările potențiale legate de drone'' pentru a garanta că ''companiile își pot juca rolul pentru a menține buna funcționare a societății''.
Una dintre chestiunile în dezbatere este dacă angajatorii sunt obligați să plătească salariul atunci când un angajat trebuie să rămână acasă din cauza unei amenințări legate de o dronă.
Președinta Confederației finlandeze a profesioniștilor (STTK), Else-Mai Kirvesniemi, a insistat într-un comunicat asupra faptului că ''salariile trebuie plătite pentru că munca este împiedicată din motive independente de voința angajatorilor sau a angajaților''.
Săptămâna trecută, serviciile de salvare ale Ministerului de Interne au clarificat instrucțiunile privind modul în care publicul trebuie să acționeze și să se țină informat în caz de alertă pentru drone sau alte alerte de urgență.
Mai multe drone rusești sau ucrainene s-au prăbușit în ultimele săptămâni în țările baltice, fără a provoca pagube importante sau victime.
Aceste incidente au loc în contextul în care Ucraina și-a intensificat atacurile asupra porturilor petroliere și a rafinăriilor rusești în Golful Finlandei, pentru a limita capacitățile de război ale Moscovei.
Dar deficiențele mecanice sau bruiajele rusești duc uneori la devierea dronelor ucrainene de la traiectoria lor și le fac să se prăbușească pe teritoriul aliaților săi baltici. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Gabriela Badea)
Finlanda: Reuniune a autorităților pentru discutarea amenințării în creștere a dronelor
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
Italia: Un tânăr de 22 de ani a fost arestat sub bănuiala că pregătea un atac în numele organizației Stat Islamic
Italia: Un tânăr de 22 de ani a fost arestat sub bănuiala că pregătea un atac în numele organizației Stat Islamic
Spania: Felipe Gonzalez, figură istorică a stângii, cere organizarea de alegeri anticipate
Spania: Felipe Gonzalez, figură istorică a stângii, cere organizarea de alegeri anticipate
Poliția cehă reține un înalt ierarh rus care avea în automobil o substanță suspectă
Poliția cehă reține un înalt ierarh rus care avea în automobil o substanță suspectă
Bolivia: Pe fondul crizei politico-economice în creștere, șeful statului își reduce la jumătate salariul
Bolivia: Pe fondul crizei politico-economice în creștere, șeful statului își reduce la jumătate salariul
Xi Jinping se pronunță pentru întărirea cooperării cu Serbia, cu prilejul unei vizite a lui Aleksandar Vucic la Beijing
Xi Jinping se pronunță pentru întărirea cooperării cu Serbia, cu prilejul unei vizite a lui Aleksandar Vucic la Beijing
Guvernul Cehiei încearcă să impună reguli mai stricte pentru refugiații ucraineni
Guvernul Cehiei încearcă să impună reguli mai stricte pentru refugiații ucraineni
Cuba pune la îndoială ''obiectivitatea'' șefei diplomației UE în legătură cu criza economică din insulă
Cuba pune la îndoială ''obiectivitatea'' șefei diplomației UE în legătură cu criza economică din insulă
SUA: DoJ cere iarăși ridicarea unui ordin de interdicție asupra construcției sălii de bal de la Casa Albă
SUA: DoJ cere iarăși ridicarea unui ordin de interdicție asupra construcției sălii de bal de la Casa Albă
