Armata ucraineană a respins vineri acuzațiile Rusiei potrivit cărora ar fi atacat un cămin studențesc în orașul ocupat Starobilsk din regiunea Lugansk, calificându-le drept 'manipulare', și a declarat că a vizat comandamentul unei unități de elită de dirijare a dronelor, relatează Reuters și AFP.
Statul Major General de la Kiev a anunțat pe Facebook că a lovit în timpul nopții de joi spre vineri un 'cartier general' ale unității de drone 'Rubicon', situat 'în zona orașului Starobilsk', unde - potrivit Moscovei - cel puțin șase persoane au fost ucise de o lovitură asupra unui liceu.
'Ucraina efectuează lovituri asupra infrastructurilor și instalațiilor militare utilizate în scopuri militari, respectând cu scrupulozitate normele dreptului internațional umanitar', se afirmă în mesajul Statului Major General ucrainean publicat pe rețelele de socializare.
Publicația ucraineană Tribune a relatat că explozii s-au auzit noaptea trecută în Starobilsk, iar localnicii au transmis pe rețelele de socializare despre un atac cu drone și o lovitură asupra unei baze militare.
Forțele Kievului au lovit căminul studențesc al Colegiului Pedagogic din Starobilsk 'noaptea, în timp ce studenții dormeau', a declarat anterior președintele rus Vladimir Putin, avertizând că Ministerul Apărării rus va pregăti un răspuns la acest atac.
Potrivit lui, șase persoane au fost ucise, iar alte 15 sunt date dispărute, în timp ce aproximativ 40 au fost rănite în urma atacului ucrainean în regiunea Lugansk, controlată de Moscova, bilanț transmis de autoritățile ruse și preluat de agențiile internaționale de presă.
Autoritățile proruse din Lugansk au declarat că, în momentul atacului, în clădirea respectivă se aflau 86 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani.
Ministerul de Externe rus a acuzat anterior Kievul de agravarea situației și subminarea eforturilor diplomatice de soluționare a conflictului și a declarat că va cere convocarea unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Anda Badea)
#Ucraina califică drept 'manipulare' acuzațiile Rusiei că ar fi țintit un cămin studențesc
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
Slovenia: Naționalistul Janez Jansa revine la putere
Slovenia: Naționalistul Janez Jansa revine la putere
Volodimir Zelenski așteaptă de la SUA propuneri privind noi formate pentru negocierile de pace în #Ucraina
Volodimir Zelenski așteaptă de la SUA propuneri privind noi formate pentru negocierile de pace în #Ucraina
Belgia, condamnată definitiv pentru plasarea forțată în instituții a unor copii metiși în Congo în timpul colonizării
Belgia, condamnată definitiv pentru plasarea forțată în instituții a unor copii metiși în Congo în timpul colonizării
Congresul american propune din nou renunțarea la schimbarea orei de vară
Congresul american propune din nou renunțarea la schimbarea orei de vară
Pentagonul publică un al doilea set de documente guvernamentale despre OZN-uri
Pentagonul publică un al doilea set de documente guvernamentale despre OZN-uri
Principalul rival al lui Starmer a început campania pentru un mandat de deputat cu care ar viza șefia laburiștilor
Principalul rival al lui Starmer a început campania pentru un mandat de deputat cu care ar viza șefia laburiștilor
Cel puțin 4 morți și 40 de răniți într-un atac ucrainean asupra unui liceu în teritoriul ocupat de Moscova
Cel puțin 4 morți și 40 de răniți într-un atac ucrainean asupra unui liceu în teritoriul ocupat de Moscova
Cauza oficială a accidentului în care și-a pierdut viața președintele iranian Ebrahim Raisi, pusă la îndoială
Cauza oficială a accidentului în care și-a pierdut viața președintele iranian Ebrahim Raisi, pusă la îndoială






