Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și-a reiterat marți condamnarea invadării Ucrainei de către Rusia începută în urmă cu patru ani și și-a oferit din nou expertiza în gestionarea conflictelor pentru a sprijini un plan de pace și implementarea acestuia pe teren, transmite EFE.

'După patru ani de război nu trebuie să ne precupețim eforturile pentru a pune capăt acestui conflict', a declarat Ignazio Cassis, președintele în exercițiu al OSCE, organizație formată din 57 de țări din America de Nord, Europa și Asia, din care Rusia și Ucraina fac parte.

Ministrul elvețian de externe a afirmat că OSCE este pregătită să își folosească experiența și instrumentele în negocierea unui armistițiu, potrivit unui comunicat emis la Viena, unde se află sediul acestei organizații de securitate.

De asemenea, fosta președintă a OSCE, Elina Valtonen, a denunțat faptul că 'agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă o încălcare a dreptului internațional' și a cerut ca cei responsabili pentru comiterea de crime de război să fie aduși în fața justiției.

OSCE a monitorizat deja printr-o misiune de observatori încetarea eșuată a focului între forțele ucrainene și separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei în 2014, misiune desființată în 2022 din cauza invaziei Rusiei.

Fondată în urmă cu 50 de ani ca forum de dialog între Occident și blocul comunist în timpul Războiului Rece, OSCE traversează o criză internă de la invadarea Ucrainei de către Rusia, criză agravată de faptul că toate deciziile organizației trebuie adoptate prin consens. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Ady Ivaşcu)