Primul semestru al anului 2026 a fost 'cel mai cald înregistrat vreodată' în Spania, cu o temperatură medie cu 1,6 grade Celsius peste valoarea normală, a anunțat miercuri Agenția națională de meteorologie (Aemet), transmite AFP.

Spania, una dintre țările europene aflate în prima linie a încălzirii globale, este obișnuită cu temperaturile extreme, însă se confruntă de câțiva ani cu o multiplicare și o intensificare a valurilor de caniculă.

'Primele șapte semestre cele mai calde din seria statistică (care începe în 1961) au fost înregistrate în ultimii zece ani', a precizat Aemet pe rețeaua X.

Luna iunie a acestui an, marcată de un val de căldură intens, care a afectat numeroase țări din Europa, a fost 'a doua lună iunie cea mai caldă din seria statistică', după cea din 2025, 'cu o temperatură medie cu 3,2 grade Celsius peste normal', a indicat agenția spaniolă de meteorologie.

Zilele de luni, 22 iunie (28,17 grade Celsius, în medie) și marți, 23 iunie (28,08 grade Celsius, în medie) au fost cele mai calde înregistrate în Spania într-o lună iunie, după 1950, tot potrivit Aemet.

Cel puțin 1.028 de decese atribuite căldurii au fost înregistrate în Spania în luna iunie, conform datelor anunțat miercuri de Institutul de Sănătate Carol al III-lea din Madrid.

Prin comparație, cifra depășește dublul deceselor (407) atribuite aceleiași cauze în iunie 2025, care rămâne cea mai caldă lună iunie de la începutul seriilor statistice, potrivit Aemet.

Aceste estimări se bazează pe un sistem denumit 'MoMo' (Monitorizarea Mortalității), care colectează zilnic numărul deceselor din Spania și calculează diferența dintre mortalitatea reală și cea previzibilă pe baza seriilor istorice înregistrate. Totodată, acesta ia în considerare factori precum temperaturile comunicate de Agenția națională de meteorologie.

În 2025, de la jumătatea lunii mai până la sfârșitul lunii septembrie, 3.832 de decese au putut fi atribuite caniculei din țară prin același sistem MoMo. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)