Oceanele lumii au înregistrat cea mai caldă lună iunie observată vreodată, existând posibilitatea să fie stabilite noi recorduri în 2026, sub efectul combinat al fenomenului El Nino și al încălzirii globale, a anunțat miercuri observatorul european Copernicus Marine Service, informează AFP.
Temperatura medie la suprafața oceanelor, care acoperă două treimi din suprafața Pământului, a atins, în medie, 20,98 grade Celsius în luna iunie, depășind recordul anterior din iunie 2024 (20,89 grade Celsius).
Prima jumătate a anului 2026 este a doua cea mai caldă înregistrată vreodată, imediat după primele șase luni din 2024.
'Condițiile actuale ar putea indica începutul unei noi faze, care ne va conduce, încă o dată, pe un teren necunoscut', a avertizat Carlo Buontempo, directorul Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice, citat într-un comunicat.
'Cu temperaturile oceanice la aceste niveluri și cu El Nino la orizont, ne-am putea aștepta ca în lunile următoare să fie doborâte și alte recorduri de temperatură', a adăugat el.
Temperaturile au fost deosebit de ridicate în luna iunie în centrul și estul Pacificului ecuatorial, zona care resimte cel mai puternic efectul El Nino, un fenomen climatic natural ce încălzește apele de suprafață, provocând episoade de secetă, inundații și temperaturi record la nivel mondial.
Astfel, Oceanul Pacific tropical a înregistrat cel mai cald semestru din istorie (26,91 grade Celsius), depășind cu puțin recordul anterior stabilit în 2016.
Potrivit experților, El Nino ar putea deveni, la sfârșitul anului, unul dintre cele mai intense fenomene de acest gen înregistrate vreodată.
'Odată cu sosirea unui an El Nino (...), ne putem aștepta ca 2026 să se numere printre cei mai calzi ani înregistrați vreodată', a declarat Simon van Gennip, oceanograf la Mercator Ocean International, în cadrul unei conferințe de presă online. 'Este încă imposibil de spus cu cât anume', a adăugat el.
În 2024, ultimul an marcat de acest fenomen, temperatura medie la suprafața oceanelor a atins un nivel record de 20,9 grade Celsius, în medie, înainte de a scădea ușor anul următor, potrivit statisticilor Copernicus.
Acest fenomen climatic natural, care se repetă o dată la doi până la șapte ani, se adaugă unei tendințe de fond de încălzire a oceanelor, cauzată de acumularea de gaze cu efect de seră în atmosferă.
Oceanele are un rol regulator al climei, absorbind 90% din căldura în exces generată de activitățile umane, în special de arderea petrolului, a gazului și a cărbunelui.
De la începutul anului, patru cincimi (82%) din suprafața oceanelor lumii au fost afectate de valuri de căldură marină.
Aproape jumătate din suprafața oceanică a suferit de pe urma valurilor de căldură puternice până la extreme. Oceanul Pacific tropical și Marea Mediterană au fost cele mai afectate.
Fiind o mare închisă, foarte sensibilă la schimbările atmosferice, Mediterana a înregistrat valuri de căldură pe aproape întreaga sa suprafață (98%) în primul semestru, precum și o temperatură record în iunie 2026, de 24,34 grade Celsius.
Nord-vestul Mediteranei, în special, este afectat de un val de căldură care a atins luni un vârf de intensitate record pentru această zonă, cu o diferență medie de 5,2 grade Celsius comparativ cu valorile normale, a indicat marți Institutul de Științe Marine (CSIC), cu sediul la Barcelona, subliniind că acest record a fost cauzat, în mare parte, de valul de caniculă care tocmai a traversat Europa.
Valurile de căldură marine pun la grea încercare viețuitoarele mai puțin mobile, ajungând chiar să provoace fenomene de mortalitate în masă în rândul coraliilor, ariciilor de mare sau moluștelor.
'Este important să monitorizăm aceste fenomene, deoarece au repercusiuni semnificative asupra vremii', a subliniat Simon van Gennip, adăugând că aceste temperaturi ridicate ar putea 'furniza energie suplimentară atmosferei', creând 'condiții favorabile' pentru apariția unor fenomene de precipitații extreme, de tipul 'episoadelor mediteraneene'.
Încălzirea oceanelor conduce la creșterea nivelului mărilor și, în plus, agravează fenomenele meteorologice extreme, precum ploile intense sau cicloanele, notează AFP. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Oceanele lumii au atins un nivel maxim de căldură în luna iunie

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO California declară starea de urgență în contextul fenomenului El Nino
Guvernatorul Californiei a declarat luni stare de urgență înaintea manifestării fenomenului climatic El Nino pe coasta vestică americană, care ar putea avea consecințe devastatoare, informează AFP. Potrivit prognozelor, în regiune s-ar putea produce furtuni violente și devastatoare, existând riscul formării unor valuri uriașe
Taifunul Dujuan se apropie de estul Japoniei; au fost emise alerte de inundații și alunecări de teren
Un taifun puternic se apropia luni de coastele Japoniei de la Oceanul Pacific, însoțit de ploi torențiale, vânturi violente și risc crescut de alunecări de teren în Kanto și alte regiuni din estul țării, a anunțat agenția națională de meteorologie, transmite Reuters. Agenția de Meteorologie a Japoniei (JMA) a avertizat că vre
Rechinul care a omorât un înotător pe plaja Sorrento din Australia este căutat pentru a fi ucis
Un rechin care a atacat mortal, vineri, un înotător pe o plajă din statul Australia de Vest (WA) va fi prins și ucis, a declarat sâmbătă ministrul pescuitului din acest stat australian, Jackie Jarvis, transmite Xinhua. Un bărbat în vârstă de 63 de ani înota pe plaja Sorrento, în suburbiile nordice ale capitalei WA, Perth, vi
Ecuador/ Pompierii luptă cu mai multe incendii forestiere în capitală
Pompierii din Ecuador luptau vineri cu mai multe incendii forestiere care fac ravagii în zonele împădurite din capitala țării, Quito, unde autoritățile au anunțat că au evacuat zeci de persoane, transmite AFP. Vânturile puternice și vegetația uscată pe fondul secetei au alimentat incendiul care a izbucnit pe Casitagua, un v&a
Viitură în Marele Canion/ A fost găsită a treia victimă
La mai bine de două săptămâni de la viitura care a surprins zeci de turiști în Marele Canion, în sud-vestul Statelor Unite, a fost găsit și identificat un al treilea cadavru, a anunțat joi soția victimei, informează AFP. Este vorba de Timothy Allen Smith, un american în vârstă de 53 de ani, dat dispărut după dezas
UPDATE Debitele cursurilor de apă au fost în 2025 printre cele mai scăzute din ultimele decenii (OMM)
Cursurile de apă din întreaga lume au fost afectate în 2025 de unul dintre cei mai secetoși ani din ultimele decenii, a declarat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), ceea ce se reflectă în scăderea rezervelor de apă de la suprafața Pământului și stârnește îngrijorări cu privire la aprovizionarea cu apă în viitor, transmit ag
Spania/ Un deces în apropiere de Barcelona în urma ploilor torențiale
Cadavrul unui bărbat luat de apele unui râu, în apropiere de Barcelona, a fost găsit joi, au anunțat serviciile de urgență din Spania, unde ploile torențiale au afectat coasta mediteraneană a țării, provocând inundații grave, transmite AFP. Aceste fenomene meteorologice extreme au loc în contextul în care Spania își revine d
VIDEO Viitura mortală din Nepal, cauzată de o instabilitate geologică amplificată de schimbările climatice (studiu)
Viitura ucigașă produsă luna trecută la granița dintre Nepal și China este rezultatul unei combinații de elemente climatice și geologice alimentate de încălzirea globală, arată un studiu științific publicat joi, notează AFP. Așa cum s-a sugerat încă de la primele observații, prăbușirea pe 26 august a unei bucăți de gheață și rocă d









