Recorduri de temperatură pentru luna iunie au fost stabilite joi în Regatul Unit, Belgia și Elveția, în contextul în care un val de căldură a cuprins o mare parte din Europa de Vest, informează AFP și DPA.
Regatul Unit a doborât încă o dată joi recordul său de temperatură pentru luna iunie, în sud-vestul țării, o regiune cuprinsă de caniculă de mai multe zile, o situație care a dus la un număr record de intervenții pentru urgențe medicale de importanță vitală la Londra.
Potrivit măsurătorilor efectuate de agenția națională britanică de meteorologie, Met Office, valoarea termică de 36,4°C a fost înregistrată joi la Yeovilton, o localitate din comitatul Somerset.
Încă din ziua precedentă, recordul istoric de căldură din Regatul Unit pentru o zi din luna iunie, înregistrat în 1976 și în 1957, fusese depășit, temperatura ajungând la 36,1°C la Gosport, pe coasta de sud a Angliei, în timp ce întreaga țară, la fel ca o mare parte a Europei, se confruntă cu un val de căldură de câteva zile încoace.
Joi, Elveția a doborât la rândul său recordul de căldură pentru luna iunie - care a rămas în vigoare timp de aproape 80 de ani - cu o temperatură de 38°C înregistrată la Basel, în nordul țării.
Potrivit MeteoSwiss, pragul de 37°C a fost depășit pentru prima dată în această țară alpină în luna iunie.
Recordul precedent pentru această lună a anului datează din 1947, când 36,9°C au fost înregistrate în același oraș, Basel, situat lângă granițele cu Germania și Franța.
În nordul Elveției, acest record a fost doborât joi într-un număr total de șase stații meteorologice.
Belgia a înregistrat joi cea mai caldă zi din luna iunie de la începutul înregistrărilor sale meteorologice, iar temperaturile sunt așteptate să crească și mai mult în zilele următoare.
O stație meteo din Bruxelles a înregistrat valoarea de 34,6 grade Celsius joi după-amiază, depășind un record de căldură vechi de 50 de ani, stabilit în 1976.
Cu toate acestea, recordul de joi ar putea fi de scurtă durată, potrivit presei belgiene.
Conform prognozelor, temperaturile ar putea ajunge până la 40 de grade Celsius în unele zone din Belgia.
Institutul Național de Meteorologie din Belgia (IRM) a emis vineri o avertizare meteo roșie - cel mai înalt nivel de alertă din Belgia - pentru două provincii din estul țării.
În Țările de Jos, Institutul meteorologic olandez a emis pentru prima dată în istoria sa o avertizare roșie de caniculă; aceasta va fi în vigoare în mare parte a țării pentru ziua de vineri.
Temperaturile ar putea ajunge la 40 de grade Celsius în unele zone vineri, potrivit institutului. 'Situația este periculoasă; urmați instrucțiunile guvernului și ale serviciilor de urgență', a transmis Institutul meteorologic olandez.
Avertizarea roșie de caniculă va acoperi opt dintre cele douăsprezece provincii ale țării. Nordul țării și provincia Zeelanda, situată în sud, rămân sub avertizare portocalie. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Irina Giurgiu)
Recorduri de temperatură pentru luna iunie, doborâte în Regatul Unit, Belgia și Elveția

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO California declară starea de urgență în contextul fenomenului El Nino
Guvernatorul Californiei a declarat luni stare de urgență înaintea manifestării fenomenului climatic El Nino pe coasta vestică americană, care ar putea avea consecințe devastatoare, informează AFP. Potrivit prognozelor, în regiune s-ar putea produce furtuni violente și devastatoare, existând riscul formării unor valuri uriașe
Taifunul Dujuan se apropie de estul Japoniei; au fost emise alerte de inundații și alunecări de teren
Un taifun puternic se apropia luni de coastele Japoniei de la Oceanul Pacific, însoțit de ploi torențiale, vânturi violente și risc crescut de alunecări de teren în Kanto și alte regiuni din estul țării, a anunțat agenția națională de meteorologie, transmite Reuters. Agenția de Meteorologie a Japoniei (JMA) a avertizat că vre
Rechinul care a omorât un înotător pe plaja Sorrento din Australia este căutat pentru a fi ucis
Un rechin care a atacat mortal, vineri, un înotător pe o plajă din statul Australia de Vest (WA) va fi prins și ucis, a declarat sâmbătă ministrul pescuitului din acest stat australian, Jackie Jarvis, transmite Xinhua. Un bărbat în vârstă de 63 de ani înota pe plaja Sorrento, în suburbiile nordice ale capitalei WA, Perth, vi
Ecuador/ Pompierii luptă cu mai multe incendii forestiere în capitală
Pompierii din Ecuador luptau vineri cu mai multe incendii forestiere care fac ravagii în zonele împădurite din capitala țării, Quito, unde autoritățile au anunțat că au evacuat zeci de persoane, transmite AFP. Vânturile puternice și vegetația uscată pe fondul secetei au alimentat incendiul care a izbucnit pe Casitagua, un v&a
Viitură în Marele Canion/ A fost găsită a treia victimă
La mai bine de două săptămâni de la viitura care a surprins zeci de turiști în Marele Canion, în sud-vestul Statelor Unite, a fost găsit și identificat un al treilea cadavru, a anunțat joi soția victimei, informează AFP. Este vorba de Timothy Allen Smith, un american în vârstă de 53 de ani, dat dispărut după dezas
UPDATE Debitele cursurilor de apă au fost în 2025 printre cele mai scăzute din ultimele decenii (OMM)
Cursurile de apă din întreaga lume au fost afectate în 2025 de unul dintre cei mai secetoși ani din ultimele decenii, a declarat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), ceea ce se reflectă în scăderea rezervelor de apă de la suprafața Pământului și stârnește îngrijorări cu privire la aprovizionarea cu apă în viitor, transmit ag
Spania/ Un deces în apropiere de Barcelona în urma ploilor torențiale
Cadavrul unui bărbat luat de apele unui râu, în apropiere de Barcelona, a fost găsit joi, au anunțat serviciile de urgență din Spania, unde ploile torențiale au afectat coasta mediteraneană a țării, provocând inundații grave, transmite AFP. Aceste fenomene meteorologice extreme au loc în contextul în care Spania își revine d
VIDEO Viitura mortală din Nepal, cauzată de o instabilitate geologică amplificată de schimbările climatice (studiu)
Viitura ucigașă produsă luna trecută la granița dintre Nepal și China este rezultatul unei combinații de elemente climatice și geologice alimentate de încălzirea globală, arată un studiu științific publicat joi, notează AFP. Așa cum s-a sugerat încă de la primele observații, prăbușirea pe 26 august a unei bucăți de gheață și rocă d









