Ministerul Sănătății din Italia, a plasat miercuri 16 dintre cele mai mari 27 de orașe din țară sub cod roșu din cauza pericolului reprezentat de temperaturile ridicate, în contextul valului de caniculă care afectează o mare parte din Europa de Vest, transmite agenția de presă ANSA.

Latina s-a alăturat miercuri celor 15 orașe aflate deja sub cod roșu de caniculă. Acestea sunt: Ancona, Bologna, Bolzano, Brescia, Florența, Frosinone, Milano, Perugia, Pescara, Rieti, Roma, Torino, Verona, Veneția și Viterbo.

Bari se va alătura joi orașelor aflate în alertă maximă, numărul total al acestora urmând să urce astfel la 17.

Sistemul de alertă al Ministerului Sănătății are trei niveluri, pe lângă nivelul zero (verde): nivelul unu (galben) reprezintă o pre-alertă, în timp ce nivelul doi (portocaliu) înseamnă că temperaturile și condițiile meteorologice pot prezenta riscuri pentru sănătate, în special pentru grupurile vulnerabile, precum persoanele în vârstă și bolnavii.

Nivelul trei (roșu) înseamnă că temperaturile ridicate reprezintă un risc pentru sănătatea populației generale, nu doar pentru cea a persoanelor din grupurile vulnerabile. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea)