Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit și indisponibilizat, în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competență, 100.000 de țigarete de contrabandă, în valoare de 125.000 de lei, a informat sâmbătă Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.
Potrivit sursei citate, în data de 25 septembrie a.c., pe timpul desfășurării unei acțiuni specifice în zona de competență, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași - ITPF Iași au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România.
'În timp ce procedau la legitimarea conducătorului auto, colegii noștri au observat în interiorul autoturismului mai multe colete voluminoase, motiv pentru care i-au solicitat bărbatului să deschidă unul dintre colete. Întrucât în interiorul acestuia se aflau țigarete, bărbatul, un ieșean în vârstă de 51 de ani, și autoturismul au fost conduși la sediul instituției pentru continuarea verificărilor. În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit zece cutii din carton care conțineau, în total, 100.000 de țigarete', transmite ITPF Iași, prin intermediul unui comunicat de presă.
Aceeași sursă menționează că țigările, în valoare de 125.000 de lei, au fost indisponibilizate în vederea confiscării, iar 'în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita prevăzută de lege'. AGERPRES/(AS, redactor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Iași: 100.000 de țigări de contrabandă, descoperite de polițiștii de frontieră

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 11.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproape 900.000 de lei, descoperite la frontieră
Peste 11.000 de articole vestimentare, de marochinărie și de parfumerie, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală estimată de aproximativ 900.000 de lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră, în cadrul acțiunii 'Autumn Migration'. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Calafat, împreună cu omolog
Femeie, agresată și ținută legată în locuință; partenerul de viață - arestat preventiv
Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi agresat partenera de viață, pe care a ținut-o legată de mâini și de picioare într-o locuință din Sectorul 5 al Capitalei. Secția 19 Poliție a fost sesizată pe 25 septembrie chiar de către victimă. Femeia reușise să părăsească l
Peste 500 de persoane, autovehicule și documente căutate în Spațiul Schengen, depistate într-o singură săptămână
Polițiștii români și partenerii din statele membre Schengen au depistat, în perioada 18 - 24 septembrie, un total de 502 persoane, 28 de autovehicule și 67 de documente care făceau obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen (SIS). Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române transmis duminică AGERPRE
Neamț: Doi bărbați care ar fi furat bijuterii din aur de circa 100.000 de euro, arestați preventiv
Un bărbat din județul Brașov și unul din județul Vrancea, care ar fi sustras bijuterii din aur în valoare de aproximativ 100.000 de euro dintr-o locuință din Piatra-Neamț, sunt cercetați pentru furt calificat și au fost arestați preventiv, vineri, pentru o perioadă de 30 de zile, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
Brașov: Membrii unui grup organizat care ar fi înșelat mai mulți vârstnici - reținuți de DIICOT
Șapte persoane - șase bărbați și o femeie - cu vârste între 40 și 67 de ani, care au acționat ca grup infracțional organizat în județul Brașov și ar fi înșelat cel puțin 13 persoane vârstnice, au fost reținute de polițiștii brașoveni de Combatere a Criminalității Organizate și procurii DIICOT într-un dosar de înșelăciune cu consecinț
Andrea Chiș: Nominalizarea pentru portofoliul justiției - acord al celor trei membri ai coaliției
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR. 'Despre o nominalizare la care nu mă așteptam. Mi-am propus de ceva timp, având în
Doi ruși, trimiși în judecată pentru că au obținut fraudulos acte de identitate românești
Doi cetățeni ruși, provenind din orașele Sankt Petersburg și Moscova, au fost trimiși în judecată de Parchetul General, în lipsă, fiind acuzați că au pretins că au cetățenia română și au obținut fraudulos cărți de identitate și pașapoarte românești. 'Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lâ
Alba: Inspector de muncă, trimis în judecată pentru 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor de serviciu
Un inspector de muncă din Alba a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, în perioada 2021-2026, a 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, către agenți economici în special de pe raza orașelor Blaj, Sebeș, Aiud, Cugir și Câmpeni, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.









