Un inspector de muncă din Alba a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, în perioada 2021-2026, a 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, către agenți economici în special de pe raza orașelor Blaj, Sebeș, Aiud, Cugir și Câmpeni, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
'Potrivit rechizitoriului, în perioada 14.09.2021 - 12.03.2026, inculpatul ar fi divulgat în mod repetat și fără drept reprezentanților unor agenți economici din județul Alba informații nedestinate publicității, pe care le deținea datorită atribuțiilor de serviciu, constând în anunțarea unor controale cu caracter inopinat și confidențial, organizate inclusiv în cadrul campaniilor naționale ale Inspecției Muncii, ori a unor controale de fond sau tematice care urmau a fi efectuate de alți inspectori de muncă, fără ca aceștia să îl fi mandatat în acest sens. Mesajele ar fi fost transmise, de regulă, în dimineața zilei controlului sau în ziua anterioară', se menționează într-un comunicat transmis AGERPRES de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
În mai multe situații, potrivit procurorilor, inspectorul le-ar fi oferit reprezentanților agenților economici îndrumări privind documentele care urmau a fi verificate - pontaje, state de plată, contracte individuale de muncă, fișe de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă ori privind modul de abordare a echipei de control.
'În unele cazuri, le-ar fi sugerat să invoce o stare de boală, un concediu sau plecarea din localitate, pentru ca verificarea să fie amânată până la remedierea neconformităților, iar unele dintre controalele planificate nu au mai fost efectuate', se precizează în comunicat.
Potrivit rechizitoriului, în sarcina inculpatului se rețin 53 de infracțiuni, dintre care 13 în formă continuată, însumând 74 de acte materiale comise între septembrie 2021 și martie 2026.
Prin rechizitoriul din data de 23 septembrie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Negru Doru-Călin, de 52 de ani, aflat sub control judiciar din data de 15 iulie, măsura fiind prelungită în cursul urmăririi penale.
Dosarul va fi înaintat Tribunalului Alba, instanța competentă să judece cauza în fond. AGERPRES / (AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Alba: Inspector de muncă, trimis în judecată pentru 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor de serviciu

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Doi ruși, trimiși în judecată pentru că au obținut fraudulos acte de identitate românești
Doi cetățeni ruși, provenind din orașele Sankt Petersburg și Moscova, au fost trimiși în judecată de Parchetul General, în lipsă, fiind acuzați că au pretins că au cetățenia română și au obținut fraudulos cărți de identitate și pașapoarte românești. 'Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lâ
Vaslui: Bărbat cu cetățenie română și moldovenească acuzat de terorism în Lituania, descoperit și reținut la Albița
Un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, cercetat în Lituania pentru săvârșirea de activități conexe terorismului și dat în urmărire internațională, a fost depistat și reținut, joi seara, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanții I
Giurgiu: Bărbat de 47 de ani, reținut după ce a produs un accident mortal și a fugit; consumase alcool
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Stănești, județul Giurgiu, a fost reținut de polițiști după ce s-a urcat la volan fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului și a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a decedat, fugind apoi de la locul accidentului. 'Aseară, polițiștii din cadr
Tulcea: Percheziții într-un dosar penal de evaziune fiscală și fals în înscrisuri
Polițiștii tulceni au făcut, miercuri, patru percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal întocmit pentru evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în timpul cărora au descoperit alte dovezi privind săvârșirea unor infracțiuni pentru care au început cercetările.
IPJ Teleorman: 'Nicio livrare nu merită viitorul tău!' - campanie de prevenire a implicării elevilor în traficul de droguri
O campanie de prevenire a implicării elevilor în traficul de droguri și substanțe psihoactive, intitulată 'Nicio livrare nu merită viitorul tău!', a fost inițiată de Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman și se va desfășura pe parcursul anului școlar 2026-2027 în unitățile de învățământ preuniversitar din județ.
DNA: Fosta manageră a Spitalului Județean Botoșani, acord de recunoaștere a vinovăției privind acuzațiile de corupție
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au sesizat Tribunalul Botoșani cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu fostul manager al Spitalului Județean de Urgență 'Mavromati Botoșani', Doina Caba, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de DNA. Potrivit sursei citate,
Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune. 'Urmare a comunicatelor de presă nr. 1 și nr. 3 din 21.09.2026, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a I
Pomohaci, acuzat că a produs și distribuit fotografii și înregistrări video pornografice cu minori (surse)
Cântărețul și fostul preot Cristian Pomohaci este acuzat de procurorii DIICOT că a produs și distribuit, prin intermediul unor aplicații online, fotografii și înregistrări video în care apare întreținând acte și raporturi sexuale cu minori, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Cristian Pomohaci, în vârstă de 57









