Jandarmeria Capitalei a anunțat, joi, că încă cinci persoane au fost reținute și urmează să fie prezentate în fața judecătorilor, în urma incidentelor de la protestul de marți din Piața Victoriei.
Potrivit uni comunicat transmis, joi, AGERPRES, în urma activităților desfășurate de polițiști și jandarmi, până în acest moment, 55 de persoane au fost conduse la sediul unităților de poliție și au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 66.800 de lei.
În ceea ce privește activitățile desfășurate pe latură penală, sursa citată menționează că o persoană a fost arestată preventiv, iar pentru alți patru bărbați a fost dispusă măsura arestului la domiciliu.
'Totodată, față de alți cinci autori a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței cu propuneri legale', informează Jandarmeria Capitalei.
Activitățile în cadrul dosarului penal sunt desfășurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Grupuri Infracționale Violente și Serviciului de Investigații Criminale.
Jandarmeria mai precizează că verificările continuă pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au provocat forțele de ordine, au exercitat presiuni asupra dispozitivului de jandarmi și au incitat la violență, încălcând cadrul legal în vigoare. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Jandarmeria Capitalei: Încă cinci persoane reținute după protestul de marți din Piața Victoriei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Poliția Română: Prejudicii de aproape 100 de milioane de lei din fraude online cu investiții în acțiuni și criptomonede
Prejudiciile din fraudele online cu investiții în acțiuni și criptomonede înregistrate în primul semestru al anului 2026 se ridică la aproape 100 de milioane de lei, potrivit unui studiu al Poliției Române în care au fost analizate peste 1.200 de sesizări înregistrate la nivel național. Institutul de Cercetare și Prevenire a
IGPR: Peste 65 de milioane de țigarete și 9,7 tone de tutun, capturate de polițiști în primele opt luni
Descoperă lumea prin imagini de impact
Crimă Cenei/ 15 ani detenție pentru unul dintre adolescenții criminali și daune de peste 1 milion de euro
Tribunalul Timiș a decis, vineri, internarea într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani a unuia dintre minorii implicați în crima de la Cenei (M.D.A), în care victimă a fost Mario Berinde, în vârstă de 15 ani. Infracțiunile reținute în sarcina lui M.D.A. sunt de omor calificat și profanare de cadavre
Omar Hayssam rămâne deocamdată în România
Curtea de Apel București a anulat vineri decizia autorităților privind luarea lui Omar Hayssam în custodie de către polițiștii de la imigrări în vederea îndepărtării din România. 'Admite plângerea. Anulează ordonanța nr. 6456/III-11/2026 emisă la data de 12.09.2026 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - Secț
Brașov: Bărbat care a încălcat dispozițiile instanței privind încredințarea copilului, reținut pentru 24 de ore
Un brașovean s-a ales cu dosar penal după ce și-a reținut copilul la locuința sa timp de mai bine de doi ani încălcând dispozițiile instanței privind încredințarea minorului. Conform unui comunicat remis, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, minorul avea domiciliul stabilit la mama sa. '
Declic pierde procesul în care contesta numirea Liei Savonea în fruntea Instanței supreme
Declic a anunțat că înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins cererea în care contesta procedura de la CSM privind numirea Liei Savonea ca președinte al Instanței supreme. 'înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), instanță condusă de Lia Savonea, a decis, joi, să respingă cererea Declic prin care Comunitatea a co
Covasna: Recidivist, prins în flagrant într-o locuință din Târgu Secuiesc, arestat preventiv pentru furt
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, recidivist, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru furt calificat, după ce ar fi fost prins în flagrant într-o locuință din Târgu Secuiesc, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc. Potrivit procurorilor, în noaptea d
Timiș: Bărbat, arestat preventiv după ce ar fi fost prins în flagrant cu substanțe psihoactive porționate pentru comercializare
Un bărbat de 40 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Timiș. Potrivit anchetatorilor, acesta a fost prins în flagrant de către polițiștii din Ghiroda, cu substanțe









