Traficul auto va fi restricționat în mai multe zone din București, sâmbătă și duminică, când sunt programate mai multe evenimente, a informat vineri Brigada Rutieră a Capitalei.

* Sâmbătă, între orele 09:00-23:00, Primăria Municipiului București, ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București va organiza evenimentul cultural-artistic dedicat proiectului 'Străzi Deschise - București, Promenadă Urbană', pe Calea Victoriei, segmentul de drum cuprins între Bd. Dacia și Splaiul Independenței, fără afectarea traficului rutier în intersecții.

Traficul rutier va fi restricționat atât pentru conducătorii de autovehicule, cât și pentru bicicliști și utilizatori de trotinete.

Pe aceste tronsoane se vor desfășura activități dedicate publicului larg și anume mini concerte stradale, spectacole de teatru și dans, ateliere pentru copii, statui vivante, studiouri foto.

Pe durata restricțiilor instituite se va permite traversul pe Calea Victoriei, la intersecțiile cu Bd. Dacia, Str. C.A. Rosetti, Str. Știrbei Vodă, Str. Ion Câmpineanu și Bd. Regina Elisabeta.

Perimetrele restricționate vor fi împrejmuite corespunzător, astfel încât în zonele de travers auto pietonii să fie direcționați către trotuare, respectiv treceri pentru pietoni.

Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum și către unitățile economice din zonă, conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricțiilor, sub supravegherea autorităților îndreptățite.

Brigada Rutieră recomandă ca rute alternative:

- Piața Victoriei - Bd. Lascăr Catargiu - Piața Romană - Bd. Gheorghe Magheru - Bd. Nicolae Bălcescu - Piața Universității - Bd. I.C. Brătianu - Piața Unirii - Splaiul Independenței;

- Piața Victoriei - Str. Buzești - Str. Berzei.

* Duminică, în intervalul orar 08:00 - 21:00, se va desfășura o adunare publică cu ocazia Zilei Pompierilor din România, constând în activități comemorative, ceremonial de depunere de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Pompieri, amplasat în rondul din fața Hotelului JW Marriot.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, în intervalul orar 08:00 - 12:00, se va restricționa traficul rutier temporar pe Calea 13 Septembrie, segmentul de drum cuprins între Hotel JW Marriot și Str. Progresului și pe Str. Izvor, segmentul de drum cuprins între Str. Bogdan Petriceicu Hașdeu și Calea 13 Septembrie.

De asemenea, în intervalul orar 06:00 - 22:00, se va restricționa traficul rutier pe Str. Academiei, între Str. Dem. I. Dobrescu și Str. Ion Câmpineanu.

Între orele 20:00 - 21:00, va avea loc activitatea de retragere cu torțe pe banda I de circulație, pe următorul traseu: Piața Revoluției - Calea Victoriei - dreapta Pod Națiunile Unite - Splaiul Independenței - punct final Detașamentul de Pompieri Mihai Vodă.

Brigada Rutieră recomandă ca rute alternative:

- Șos. Panduri - Bd. Tudor Vladimirescu - Calea Rahovei - Str. 11 Iunie - Piața Unirii;

- Piața Unirii - Splaiul Independenței - Bd. Eroilor - Str. Doctor Bagdasar - Șos. Panduri.

Brigada Rutieră anunță că va dispune măsuri de fluidizare a traficului și de prevenire a accidentelor și solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea cu autovehiculul în zona de desfășurare a evenimentului, să dea dovadă de calm și prudență în conducere, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească ori să staționeze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor rutieri. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)