Curtea de Apel București a amânat miercuri, pentru 28 septembrie, procesul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale.
La acest prin termen de judecată, mai mulți inculpați nu au venit la proces, printre care și Călin Georgescu.
În schimb, în sala de judecată a fost prezentă fosta deputată PSD Laura Vicol, inculpată în dosarul 'Nordis', care este avocata unuia dintre membrii grupării Potra. Este vorba de Dan Cristian Panța, consilier local în Mediaș, ales pe lista Partidului Patrioților.
Călin Georgescu a fost trimis în judecată de Parchetul General în acest al doilea dosar pentru complicitate la tentativă de comitere a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale), alături de Horațiu Potra și 20 de membri ai grupării sale, printre care se află și mercenari.
Procurorii susțin că mercenarii lui Potra urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 pentru a crea haos.
Planul de acțiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu și apropiații săi în cadrul întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidențiale. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Procesul lui Georgescu a început cu o amânare; Laura Vicol - avocata unui membru din gruparea Potra

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Poliția Română: Peste 2.500 de activități de prevenire și informare, derulate în unitățile de învățământ, în ultima săptămână
Poliția Română informează că a derulat peste 2.500 de activități de prevenire și informare în unitățile de învățământ preuniversitar, în perioada 11-17 septembrie. Totodată, polițiștii au inclus unitățile de învățământ în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii și plecării elevilor, reiese d
IGPR: Peste 65 de milioane de țigarete și 9,7 tone de tutun, capturate de polițiști în primele opt luni
Peste 65 de milioane de țigarete și aproximativ 9,7 tone de tutun au fost descoperite și indisponibilizate de polițiști, în primele opt luni ale anului 2026, în cadrul acțiunilor pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun, informează Inspectoratul General al Poliției Române. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă,, &
Poliția Română: Prejudicii de aproape 100 de milioane de lei din fraude online cu investiții în acțiuni și criptomonede
Prejudiciile din fraudele online cu investiții în acțiuni și criptomonede înregistrate în primul semestru al anului 2026 se ridică la aproape 100 de milioane de lei, potrivit unui studiu al Poliției Române în care au fost analizate peste 1.200 de sesizări înregistrate la nivel național. Institutul de Cercetare și Prevenire a
Crimă Cenei/ 15 ani detenție pentru unul dintre adolescenții criminali și daune de peste 1 milion de euro
Tribunalul Timiș a decis, vineri, internarea într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani a unuia dintre minorii implicați în crima de la Cenei (M.D.A), în care victimă a fost Mario Berinde, în vârstă de 15 ani. Infracțiunile reținute în sarcina lui M.D.A. sunt de omor calificat și profanare de cadavre
Omar Hayssam rămâne deocamdată în România
Curtea de Apel București a anulat vineri decizia autorităților privind luarea lui Omar Hayssam în custodie de către polițiștii de la imigrări în vederea îndepărtării din România. 'Admite plângerea. Anulează ordonanța nr. 6456/III-11/2026 emisă la data de 12.09.2026 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - Secț
Brașov: Bărbat care a încălcat dispozițiile instanței privind încredințarea copilului, reținut pentru 24 de ore
Un brașovean s-a ales cu dosar penal după ce și-a reținut copilul la locuința sa timp de mai bine de doi ani încălcând dispozițiile instanței privind încredințarea minorului. Conform unui comunicat remis, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, minorul avea domiciliul stabilit la mama sa. '
Declic pierde procesul în care contesta numirea Liei Savonea în fruntea Instanței supreme
Declic a anunțat că înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins cererea în care contesta procedura de la CSM privind numirea Liei Savonea ca președinte al Instanței supreme. 'înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), instanță condusă de Lia Savonea, a decis, joi, să respingă cererea Declic prin care Comunitatea a co









