Fostul șef al Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul privind incendierea arhivei acestei structuri.
Conform portalului instanțelor de judecată, Judecătoria Ploiești a fost sesizată miercuri cu acordul de recunoaștere a vinovăției în cazul inculpatului Laurențiu Drăghici, fiind stabilit termen de judecată pentru data de 23 septembrie.
Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că acordul a fost încheiat în dosarul privind incendierea arhivei Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești.
În luna ianuarie, polițiștii au deschis un dosar penal, iar la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova a fost demarată o anchetă internă, după ce documente din arhiva Poliției Ploiești ar fi fost distruse în mod ilegal.
'Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Prahova a fost sesizată, la data de 15 ianuarie, cu privire la faptul că mai multe documente ar fi fost încărcate într-o autoutilitară de către persoane neautorizate, în scopul transportării acestora în vederea distrugerii. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele neautorizate care au procedat la manipularea documentelor respective ar fi fost solicitate în acest sens de către doi angajați ai unității (Poliția Municipiului Ploiești - n.r.)', preciza la acel moment IJP Prahova.
Surse din anchetă au confirmat, pentru AGERPRES, că documentele făceau parte din arhiva Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești, iar un prim transport din această arhivă ar fi fost distrus prin incendiere pe un câmp din incinta Școlii de Pompieri de la Boldești Scăeni.
Ulterior, șeful Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, comisar șef de poliție Ginel Preda, a declarat, într-o conferință de presă, că la fața locului au fost găsite fragmente mici din câteva documente.
'Din păcate, atunci când am fost la cercetarea la fața locului n-am mai găsit decât fragmente mici din câteva documente pe care le-am (...) indisponibilizat și le-am pus la dispoziția unității de parchet ca să stabilim ce este cu ele. Dar, (...) fiind o cauză penală în lucru, și documentele pe care le-am oprit și n-au plecat, ele sunt disponibilizate într-o încăpere. Așteptăm delegarea procurorului să le desfacem și să vedem ce este acolo, ce e în ele', a precizat atunci sursa citată.
În acest dosar au fost inculpați șeful de atunci al Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești, Laurențiu Drăghici, și un subaltern al său, ambii fiind cercetați sub control judiciar.
Ca urmare a faptului că a fost pus sub acuzare în cadrul anchetei penale privind incendierea unor documente din arhiva instituției, Laurențiu Drăghici a fost suspendat din funcție.
Anchetatorii arătau că cei doi inculpați, după un plan prestabilit, au determinat angajații unei societăți private să sustragă circa 2.500 de kilograme de încrisuri oficiale, inclusiv secrete de serviciu, o parte însemnată a acestor documente fiind ulterior arsă. Datele se regăsesc în motivarea deciziei Judecătoriei Ploiești, care a respins plângerile celor doi formulate împotriva măsurii controlului judiciar.
Conform motivării transmise de instanță, la solicitarea AGERPRES, cei doi inculpați ar fi acționat după un plan prestabilit, documentele sustrase fiind depozitate pe holul de la etajul al patrulea al instituției.
'În ceea ce privește situația de fapt, din coroborarea mijloacelor de probă, a rezultat, în esență, aceea că, inculpații W (având gradul de... și funcția de ...) și X (având gradul de agent ... și fiind în raporturi de subordonare față de cel dintâi), la data de... după un plan prestabilit, au determinat angajații societății private G (având ca obiect de activitate proiectarea și execuția instalațiilor de gaze), să sustragă, fără vinovăție, circa 2500 de kg de înscrisuri oficiale, inclusiv secrete de serviciu (registre, condici, adrese, cereri, reclamații, sesizări, procese verbale, fișe de intervenții, rapoarte informative, rapoarte de activitate, etc.) din sediul ... (documente emise de către polițiștii..., depozitate pe holul de la etajul 4 al instituției, pentru care nu au fost efectuate demersuri de arhivare și distrugere, pentru unele dintre acestea nefiind expirat termenul de păstrare ori aveau termen de păstrare permanent), o parte însemnată a acestora fiind arsă într-un container aflat în curtea Școlii de... din orașul (aproximativ 1500 de kg de înscrisuri oficiale)', arată sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Incendierea arhivei Biroului Rutier Ploiești/Fostul șef al Biroului a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Poliția Română: Peste 2.500 de activități de prevenire și informare, derulate în unitățile de învățământ, în ultima săptămână
Poliția Română informează că a derulat peste 2.500 de activități de prevenire și informare în unitățile de învățământ preuniversitar, în perioada 11-17 septembrie. Totodată, polițiștii au inclus unitățile de învățământ în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii și plecării elevilor, reiese d
IGPR: Peste 65 de milioane de țigarete și 9,7 tone de tutun, capturate de polițiști în primele opt luni
Peste 65 de milioane de țigarete și aproximativ 9,7 tone de tutun au fost descoperite și indisponibilizate de polițiști, în primele opt luni ale anului 2026, în cadrul acțiunilor pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun, informează Inspectoratul General al Poliției Române. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă,, &
Poliția Română: Prejudicii de aproape 100 de milioane de lei din fraude online cu investiții în acțiuni și criptomonede
Prejudiciile din fraudele online cu investiții în acțiuni și criptomonede înregistrate în primul semestru al anului 2026 se ridică la aproape 100 de milioane de lei, potrivit unui studiu al Poliției Române în care au fost analizate peste 1.200 de sesizări înregistrate la nivel național. Institutul de Cercetare și Prevenire a
Crimă Cenei/ 15 ani detenție pentru unul dintre adolescenții criminali și daune de peste 1 milion de euro
Tribunalul Timiș a decis, vineri, internarea într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani a unuia dintre minorii implicați în crima de la Cenei (M.D.A), în care victimă a fost Mario Berinde, în vârstă de 15 ani. Infracțiunile reținute în sarcina lui M.D.A. sunt de omor calificat și profanare de cadavre
Omar Hayssam rămâne deocamdată în România
Curtea de Apel București a anulat vineri decizia autorităților privind luarea lui Omar Hayssam în custodie de către polițiștii de la imigrări în vederea îndepărtării din România. 'Admite plângerea. Anulează ordonanța nr. 6456/III-11/2026 emisă la data de 12.09.2026 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - Secț
Brașov: Bărbat care a încălcat dispozițiile instanței privind încredințarea copilului, reținut pentru 24 de ore
Un brașovean s-a ales cu dosar penal după ce și-a reținut copilul la locuința sa timp de mai bine de doi ani încălcând dispozițiile instanței privind încredințarea minorului. Conform unui comunicat remis, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, minorul avea domiciliul stabilit la mama sa. '
Declic pierde procesul în care contesta numirea Liei Savonea în fruntea Instanței supreme
Declic a anunțat că înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins cererea în care contesta procedura de la CSM privind numirea Liei Savonea ca președinte al Instanței supreme. 'înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), instanță condusă de Lia Savonea, a decis, joi, să respingă cererea Declic prin care Comunitatea a co









