Ministerul Apărării Naționale a anunțat că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național, după ce sistemul de supraveghere radar a detectat, joi, la ora 18:27, o țintă aeriană la 33 kilometri nord de Insula Șerpilor.

Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, au fost ridicate de la sol la ora 18:41 pentru monitorizarea situației, fiind transmis și un mesaj RO-ALERT valabil pentru nordul județului Tulcea, la ora 18:44.

Alerta aeriană a încetat la 19:48, menționează sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)