DIICOT a dispus extinderea urmăririi penale într-un dosar în care se investighează constituirea de grup infracțional organizat, delapidare, spălare a banilor, evaziune fiscală și înșelăciune, după ce au fost depuse 50 de noi plângeri penale.
Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis, marți, AGERPRES, în continuarea activităților de urmărire penală efectuate în cauza privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, de rambursări, restituiri sau compensări de la bugetul general consolidat, toate în formă continuată, la data de 18 august, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus extinderea urmăririi penale.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că este vorba despre ancheta în dosarul Nordis, deschis la începutul anului 2025.
'Măsura vizează administratorii unui grup de societăți, inculpați în cauză, precum și patru societăți comerciale, toate urmărite penal, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în cazul unor acte materiale noi. Extinderea urmăririi penale are la bază 50 de noi plângeri penale, formulate de 109 persoane vătămate, prejudiciul suplimentar fiind de peste 42.000.000 de lei, 14.000.000 de euro și 17.000 de dolari', se precizează în comunicat.
De asemenea, procurorii transmit că au dispus extinderea urmăririi penale pentru o infracțiune distinctă de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, ca urmare a plângerii formulate de o societate comercială, în acest caz fiind reclamat un prejudiciu de aproximativ 7.000.000 de lei.
Și în octombrie 2025 DIICOT a extins urmărirea penală față de administratorii grupului Nordis și firmele Nordis Management și Nordis Mamaia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, după ce alți 300 de păgubiți au depus plângeri penale, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Conform surselor, până la acea dată, la dosar existau în total 700 de plângeri penale, cu 850 de persoane având calitatea de victime, iar prejudiciul în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave urca la aproximativ 75 de milioane de euro. Sumele reprezintă bani achitați de păgubiți pentru imobile care nu au fost construite și livrate.
În luna februarie 2025, Vladimir Ciorbă, acționar principal la compania Nordis, și soția sa, fosta deputată PSD Laura Vicol, au stat în arest preventiv zece zile, fiind ulterior eliberați de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Vladimir Ciorbă a fost plasat atunci sub control judiciar, dar între timp această măsură a fost ridicată.
În luna august 2025, o judecătoare a dispus ridicarea sechestrului instituit de procurori asupra bunurilor imobile (hotelul Nordis Mamaia, sute de apartamente, terenuri, locuri de parcare), precum și asupra conturilor și acțiunilor deținute de patronii Nordis.
Laura Vicol și Vladimir Ciorbă sunt anchetați penal de DIICOT pentru mai multe infracțiuni, printre care constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, spălare a banilor, evaziune fiscală și înșelăciune.
În esență, ei sunt acuzați că au delapidat zeci de milioane de euro din firmele grupului Nordis și au cheltuit banii pe vacanțe, călătorii cu avioane private, achiziții de bunuri și mașini de lux. Sumele retrase proveneau de la clienții păgubiți de gruparea Nordis.
Alți inculpați în dosar: Gheorghe Emanuel Poștoacă - acționar principal la Nordis; Cristian Nicolae Poștoacă - acționar și administrator la mai multe firme din grup; Florin Poștoacă; Sanda Răileanu; Gabriela Vasile - manager resurse umane; Matei Cristian - manager achiziții și director; Bogdan Adalbert Șaitoș - acționar și administrator; Oana Claudia Oprea - contabila grupării; George Marian Ivan. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
DIICOT extinde ancheta în dosarul Nordis; 50 de noi plângeri penale (surse)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Poliția Română: Peste 2.500 de activități de prevenire și informare, derulate în unitățile de învățământ, în ultima săptămână
Poliția Română informează că a derulat peste 2.500 de activități de prevenire și informare în unitățile de învățământ preuniversitar, în perioada 11-17 septembrie. Totodată, polițiștii au inclus unitățile de învățământ în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii și plecării elevilor, reiese d
IGPR: Peste 65 de milioane de țigarete și 9,7 tone de tutun, capturate de polițiști în primele opt luni
Peste 65 de milioane de țigarete și aproximativ 9,7 tone de tutun au fost descoperite și indisponibilizate de polițiști, în primele opt luni ale anului 2026, în cadrul acțiunilor pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun, informează Inspectoratul General al Poliției Române. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă,, &
Poliția Română: Prejudicii de aproape 100 de milioane de lei din fraude online cu investiții în acțiuni și criptomonede
Prejudiciile din fraudele online cu investiții în acțiuni și criptomonede înregistrate în primul semestru al anului 2026 se ridică la aproape 100 de milioane de lei, potrivit unui studiu al Poliției Române în care au fost analizate peste 1.200 de sesizări înregistrate la nivel național. Institutul de Cercetare și Prevenire a
Crimă Cenei/ 15 ani detenție pentru unul dintre adolescenții criminali și daune de peste 1 milion de euro
Tribunalul Timiș a decis, vineri, internarea într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani a unuia dintre minorii implicați în crima de la Cenei (M.D.A), în care victimă a fost Mario Berinde, în vârstă de 15 ani. Infracțiunile reținute în sarcina lui M.D.A. sunt de omor calificat și profanare de cadavre
Omar Hayssam rămâne deocamdată în România
Curtea de Apel București a anulat vineri decizia autorităților privind luarea lui Omar Hayssam în custodie de către polițiștii de la imigrări în vederea îndepărtării din România. 'Admite plângerea. Anulează ordonanța nr. 6456/III-11/2026 emisă la data de 12.09.2026 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - Secț
Brașov: Bărbat care a încălcat dispozițiile instanței privind încredințarea copilului, reținut pentru 24 de ore
Un brașovean s-a ales cu dosar penal după ce și-a reținut copilul la locuința sa timp de mai bine de doi ani încălcând dispozițiile instanței privind încredințarea minorului. Conform unui comunicat remis, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, minorul avea domiciliul stabilit la mama sa. '
Declic pierde procesul în care contesta numirea Liei Savonea în fruntea Instanței supreme
Declic a anunțat că înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins cererea în care contesta procedura de la CSM privind numirea Liei Savonea ca președinte al Instanței supreme. 'înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), instanță condusă de Lia Savonea, a decis, joi, să respingă cererea Declic prin care Comunitatea a co









