Un locuitor din Sectorul 1 al Capitalei, care a fost mușcat de un șobolan în anul 2021, trebuie să primească 2.000 de euro despăgubiri, după ce Tribunalul București i-a dat câștig de cauză într-un dosar intentat împotriva Primăriei Capitalei și a celei de sector.
''Soluție pronunțată de Tribunalul București. După cinci ani de procese, Primăria Sectorului 1 (sub Clotilde Armand) și Primăria Generală (sub Nicușor Dan) au fost găsite vinovate pentru că un șobolan a mușcat un locuitor al Sectorului 1. 2.000 de euro despăgubiri'', a anunțat avocatul Adrian Cuculis.
Potrivit acestuia, în iulie 2021, autoritatea locală a declarat stare de alertă (Hotărârea 8/23.07.2021) din cauza deșeurilor necolectate de Romprest de peste 20 de zile. S-au format atunci mormane de gunoi pe străzi, ceea ce a creat condiții ideale pentru înmulțirea șobolanilor și a redus eficiența deratizării, considerându-se că astfel primăria nu și-a îndeplinit obligațiile legale de salubrizare și colectare a deșeurilor.
În legătură cu acuzațiile aduse Primăriei Municipiul București, deratizarea a început cu întârziere, în 16 iunie 2021, cu circa o lună înainte de incident. Oficialii - primar general, prefect - au recunoscut deficiențe și amânări din motive financiare, iar situația urma să revină la normal abia după câteva luni. Și în acest caz, obligația de deratizare la timp și corespunzător nu a fost respectată, favorizând apariția rozătoarelor, argumentează avocatul.
''Ambele (Primăria Sectorului 1 și Primăria Generală - n.r.) au menținut un risc pentru sănătatea publică, risc care s-a concretizat în cazul reclamantului (confirmat de martori, înregistrare video și acte medicale)'', spune avocatul. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Avocat: Locuitor al Sectorului 1 din Capitală - despăgubiri de 2.000 de euro după ce a fost mușcat de un șobolan

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Botoșani: Șase percheziții ale polițiștilor într-un dosar de proxenetism
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au efectuat, miercuri, șase percheziții domiciliare la persoane bănuite de proxenetism, din municipiul Botoșani, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ. Potrivit sursei citate, persoanele vizate de anchet
Gorj: Tânăr arestat preventiv într-un dosar de proxenetism; au fost efectuate 5 percheziții în Târgu Jiu și Scoarța
Un tânăr de 20 de ani a fost arestat preventiv, iar față de un alt bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar, în urma celor cinci percheziții domiciliare din Târgu Jiu și comuna Scoarța, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism. ''Cei doi reținuți au fost prezentați, ieri (marți n.r.
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, pe agenda CCR
Curtea Constituțională discută miercuri sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supr
CCR discută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Procurorii cer arestarea preventivă a 10 persoane care au participat la incidentele violente de la protestul din Piața Victoriei
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis, marți, să solicite judecătorilor arestarea preventivă a zece persoane care ar fi participat la incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București transmis AGERPRES,
Călin Georgescu a părăsit sediul tribunalului
Călin Georgescu a părăsit marți sediul Tribunalului București, după ce un judecător a respins cererea DIICOT privind arestarea preventivă a fostului candidat la prezidențiale, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Magistratul Vlad Andriescu a decis ca Georgescu să fie plasat sub cont
Alți șapte manifestanți violenți de la protestul din Piața Victoriei au fost reținuți de procurori
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat marți că a dispus reținerea altor șapte manifestanți violenți care au atacat forțele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei. Reținerile vin după ce anchetatorii au efectuat în cursul zilei 29 de percheziții în 16 județe, fiind aduse 30 de pers
Hunedoara: Bărbat căutat pentru furt, prins la Petrila cu peste 33.000 de lei asupra sa
Un bărbat de 45 de ani, care era căutat de polițiștii din județul Dolj într-un dosar de furt, a fost prins, în cursul nopții de luni spre marți, în orașul Petrila, suspectul având asupra sa suma de 33.647 lei, bani despre care există suspiciunea că ar proveni în urma infracțiunii menționate, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hun









