Turiștii care aleg destinațiile din Bihor sau stațiunea Hajdúszoboszló din Ungaria vor beneficia, în această vară, de prezența unor patrule mixte formate din polițiști români și ungari, misiunile comune având ca scop prevenirea incidentelor, creșterea siguranței publice și sprijinirea turiștilor din cele două țări.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bihor, polițiști de ordine publică bihoreni, împreună cu colegi din cadrul Căpităniei de Poliție a județului Hajdú-Bihar, vor acționa în perioada 20 iulie - 17 august în principalele zone turistice din regiunea de graniță.

În județul Bihor, patrulele comune vor fi prezente în zona montană a Parcului Natural Apuseni, în special în arealele turistice Padiș și Valea Boga, atracții frecventate inclusiv de turiști din Ungaria.

În paralel, polițiștii bihoreni vor participa la misiuni alături de autoritățile ungare în stațiunea Hajdúszoboszló și în complexul său de ștranduri, una dintre cele mai importante destinații de agrement din estul Europei, cu un număr mare de vizitatori români în sezonul estival.

'Scopul patrulelor mixte româno-ungare este prevenirea victimizării turiștilor români și ungari, precum și prevenirea și combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor și turiștilor prezenți în zonele montane sau în locurile de agrement', a transmis, în comunicat, IPJ Bihor.

Acțiunea are la bază excelenta cooperare transfrontalieră dintre structurile de poliție din cele două județe, menită să armonizeze modul de intervenție și să faciliteze comunicarea cu turiștii. Polițiștii bihoreni selectați pentru aceste misiuni cunosc limba maghiară, ceea ce permite o colaborare directă cu partenerii din Ungaria și o relaționare mai eficientă cu turiștii. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)