Trei persoane din Deva au fost reținute în urma celor 15 percheziții care au avut loc, luni, în județele Hunedoara, Alba și Ialomița, într-un dosar care vizează infracțiuni de camătă și proxenetism, anchetatorii descoperind importante sume de bani la domiciliile celor vizați, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Cele trei persoane, doi bărbați și o femeie, cu vârstele de 27, 34 și 39 de ani, sunt cercetate pentru camătă și proxenetism de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva.

Ancheta vizează persoane care, în cursul acestui an, ar fi acordat în mod repetat împrumuturi bănești cu dobânzi excesive, fără drept legal, iar în unele situații ar fi recurs la amenințări sau acte de constrângere pentru recuperarea sumelor de bani.

De asemenea, una dintre persoanele cercetate ar fi înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei, prin organizarea deplasărilor în țară și în străinătate, administrarea anunțurilor de promovare și asigurarea sprijinului logistic, în scopul obținerii de foloase patrimoniale.

'În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate bunuri de interes pentru cauză, inclusiv sume importante de bani în lei și valută, susceptibile a proveni din activitatea infracțională, fiind indisponibilizate telefoane mobile, laptopuri, carduri bancare, 130.000 de lei, 2.700 de euro, 411,99 de grame de bijuterii de aur și un autoturism', a precizat IPJ Hunedoara.

Cercetările în acest caz continuă în vederea documentării întregii activități infracționale și răspunderii judiciare a persoanelor implicate. AGERPRES / (AS - redactor: Sorin Blada, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)