Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în aplicare, luni, 15 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane din județele Hunedoara, Alba și Ialomița, cercetate pentru camătă și proxenetism.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, ancheta vizează persoane care ar fi desfășurat, în cursul acestui an, activități de camătă și proxenetism, și ar fi acordat, în mod repetat, împrumuturi bănești cu dobânzi excesive, fără drept legal, iar în unele situații ar fi recurs la amenințări sau acte de constrângere pentru recuperarea sumelor.

Totodată, una dintre persoanele cercetate ar fi înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei, prin organizarea deplasărilor în țară și în străinătate, administrarea anunțurilor de promovare și asigurarea sprijinului logistic, în scopul obținerii de foloase patrimoniale.

'În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri de interes pentru soluționarea cauzei, inclusiv sume importante de bani în lei și valută, susceptibile a proveni din activitatea infracțională, dar și trei pistoale de tip airsoft', precizează sursa citată.

Totodată, au fost puse în executare 20 de mandate de aducere, emise pe numele unor persoane cercetate pentru implicarea în săvârșirea faptelor anchetate, acestea urmând să fie audiate pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale.

Activitățile operative au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Hunedoara, al altor structuri, precum și al polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Alba și Ialomița.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)